CHIȘINĂU, 27 ian – Sputnik. Nu putem spune că îngrijorările și considerentele noastre au fost luate în calcul, le-a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov, răspunzând la întrebarea despre răspunsul SUA cu privire la garanțiile de securitate.
"Vedeți, doar ați auzit ieri și declarația secretarului de stat, și a domnului Stoltenberg, unde ei au vorbit absolut fără echivoc despre neacceptarea principalelor îngrijorări care au fost exprimate de Federația Rusă. Pornind de la aceasta, sigur, motive nu sunt prea multe, dar un lucru este evident - eu m-aș abține în continuare de la orice evaluări conceptuale", a spus Peskov.
„Din ceea ce, evident, au declarat ieri colegii noștri, devine extrem de clar că în ceea ce ține de principalele (propuneri) care au fost expuse în acele proiecte de documente pe care le-am transmis părții opuse, nu se poate spune că considerentele noastre au fost luate în calcul sau că ar fi fost demonstrată o anumită disponibilitate de a ține cont de îngrijorările noastre”, le-a spus Peskov jurnaliștilor.
„Știți a fost exprimată părerea părții opuse, adică la Washington și Bruxelles, că aceste documente de răspuns nu ar trebui publicate, conținutul acestora, că acum într-adevăr nu ar avea rost (de vorbit), pentru că și așa totul este cunoscută de toată lumea”, a declarat Peskov.
”Motive desigur nu sunt prea multe, dar un lucru este evident - eu m-aș abține în continuare de la orice evaluări conceptuale", a adăugat Peskov.
El a răspuns de asemenea la întrebarea dacă există posibilitatea pentru compromisuri în legătură cu ceea ce au prezentat americanii.
”Nu voi da deocamdată niciun fel de aprecieri”, a subliniat Peskov.