BUCUREȘTI, 10 ian – Sputnik. Piața de gaz în Europa ar putea să se confrunte cu o penurie mai mare în cazul în care Gazprom își spori livrările în China, în special, prin gazoductul “Forța Siberiei - 2”, a declarat într-un comentariu pentru agenția RIA Novosti directorul grupului pentru resurse naturale și materie primă a agenției Fitch, Dmitri Marincenko.
“Gazprom, desigur, va continua să furnizeze gaz Europei conform contractelor pe termen lung, însă cantitatea gazului, vândut pe piețele spot și contractele pentru volume extrem de mici, într-adevăr ar putea să se reducă.
Acest lucru ar putea duce la o situație în care Gazprom va înceta să mai fie un furnizor de echilibrare “în ultima instanță” în Europa, odată ce o parte a gazului din Siberia din Vest va pleca în China. Drept urmare, piața de gaz în Europa s-ar putea confrunta cu o penurie, iar vârfurile de consum vor fi acoperite din contul gazului lichefiat, pentru care vor fi nevoiți să concureze cu Asia”, consideră el.
Pe de altă parte, menționează analistul, gazul livrat în China prin gazoduct, presupun un volum suplimentar de gaz lichefiat, care nu vor fi achiziționate de China, fiind accesibil și altor cumpărători, inclusiv cei europeni.
Este vorba de o posibilă penurie de gaz pe piața europeană în următorii 5-10 ani, doar după ce Forța Siberiei – 2 va fi dată în exploatare, a precizat expertul. Apoi, menționează Marincenko, probabil, cererea la gaz în Europa se va reduce după tranziția energetică.
Redirecționarea spre piața chineză, potrivit analistului Fitch, pentru Gazprom este o concepție absolut pragmatică: compania s-ar putea confrunta pe termen lung cu o reducere a prăbușirii cererii la gaz în Europa ca urmare a trecerii la resurse de energie regenerabile.
În decembrie, consilierul președintelui Rusiei, Iuri Ușakov, a anunțat că liderii Rusiei și Chinei, Vladimir Putin și Xi Jinping, în timpul unei discuții în regim de conferință video au discutat despre livrarea gazului prin intermediul “Forța Siberiei - 2”.
În ianuarie, ziarul britanic The Telegraph a menționat că înțelegerea Rusiei și Chinei pentru construcția gazoductului “Forța Siberiei - 2” ar putea acutiza criza gazelor în Europa.
“Forța Siberiei” este cel mai mare sistem de transportare a gazului din Estul Rusiei, cu o lungime de peste trei mii de kilometric. Conducta trece prin regiunea Irkutsk, Iakutia și Amur. În prezent gazoductul transportă gazul rus consumatorilor din Extremul Orient și China. Primul segment al “Forței Siberiei” din rezervele din Chayanda din Iakutia, până la Blagoveșensk (la frontieră cu China), cu o lungime de peste 2200 de kilometri – a fost construit timp de cinci ani, fiind lansat în anul 2019. Al doilea segment – de la Kovîktinski, până la Chayanda, aproximativ 800 de kilometri – urmează să intre în exploatare la începutul 2023.
“Forța Siberiei - 2” este un nou proiect al gazoductului, prin care gazul va fi transportat în China prin Mongolia, trecând prin teritoriul ținutului Krasnoiarsk, regiunea Irkutsk, Bureatia și Baikal. Capacitatea estimativă de export este de 50 de miliarde de metri cubi pe an.