Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Tot mai mulți locuitori din stânga Nistrului solicită permise de conducere moldovenești

Guvernul Republicii Moldova anunță că numărul locuitorilor din stânga Nistrului care dețin permise de conducere moldovenești este în creștere.
Sputnik
CHIȘINĂU, 4 ian - Sputnik. Peste 22 de mii de locuitori din stânga Nistrului au obținut permise moldovenești în perioada anilor 2017 - 2021. Informația a fost prezentată de Guvern cu referire la informațiile furnizate de către Agenția Servicii Publice.
Potrivit Executivului, în această perioadă a sporit dinamica obținerii permiselor de conducere de model național în baza mecanismului de preschimbare, simplificat din mai 2020, fără susținerea examenelor adiționale.
Astfel, 22 463 de permise moldovenești s-au oferit persoanelor cu domiciliu în regiunea transnistreană, posesoare de înscrise confirmative regionale și de acte de identitate aprobate prin lege.

„Doar în perioada 2 ianuarie - 18 decembrie 2021 au fost confirmate în sistemul național 6 863 de permise, circa 30,55 % din totalul pe 4 ani, dintre care 4 328 au fost eliberate în intervalul lunilor septembrie -decembrie 2021 - circa 63,06 %”, este precizat în comunicatul Guvernului.

Totodată, în a 2-a jumătate a anului 2021, a sporit interesul procesului de documentare cu plăci de model neutru a autovehiculelor necomerciale din regiunea transnistreană la punctele de înmatriculare din stânga Nistrului.
Societate
Problema plăcilor de înmatriculare cu numere neutre, discutată la Bender
Datele arată că în perioada 1septembrie 2018 - 31 decembrie 2021, au fost înmatriculate cu numere neutre 8 986 de autovehicule dintre care doar pe parcursul anului 2021 au fost înregistrate 4 780 de unități de transport.
Doar în perioada septembrie - decembrie 2021 au fost documentate cu plăci de model neutru 3 177 de automobile.
Potrivit reprezentanților Executivului, această tendință de creștere poate fi explicată și prin faptul că începând cu data de 1 septembrie 2021 participarea în traficul rutier internațional a fost asigurată doar pentru autovehiculele cu plăci neutre și ale Republicii Moldova.
Trebuie precizat, din 29 decembrie 2021, Tiraspolul a diminuat considerabil potențialul de documentare în cadrul punctelor de înmatriculare din stânga Nistrului.
Politică
Kuznețov: De ce reprezentanții PAS uită de Transnistria