CHIȘINĂU, 22 dec - Sputnik. Parlamentarii se întrunesc în ședință pe 23 și 24 decembrie. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, astăzi, ordinea de zi a acestora. Joi ședința va începe la ora 11:00, iar vineri - la 10:00.
Astfel, pe agendă se regăsește și examinarea rapoartelor Comisiei juridice, numiri și imunități cu privire la cererile Procurorului general privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului Ilan Șor.
Asta după ce marți, Comisia juridică, numiri și imunități a acceptat solicitările procurorului general interimar, Dumitru Robu, cu privire la ridicarea imunității și reținerea lui Ilan Șor.
Totodată, în cadrul celor două ședințe, deputații vor examina, în lectura a doua, mai multe proiecte de modificare a unor acte legislative, și anume: Codului de procedură penală și Legii cu privire la asistența juridică internațională în materie penală; Legii privind modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale; Legii privind siguranța traficului rutier și Codului contravențional; Legii privind sistemul public de asigurări sociale; Legii cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane și rurale; Legii cu privire la asigurări; Legii privind protecția mediului înconjurător și Legii privind deșeurile.
Tot în lectura a doua urmează a fi votat proiectul de lege cu privire la serviciile publice.
Parlamentarii vor dezbate în prima lectură proiectele de modificare a Legii privind ocrotirea monumentelor, Legii cu privire la piața produselor petroliere, Legii privind unele măsuri de susținere a călătorilor și a agenților economici din industria turismului pentru atenuarea efectelor negative generate de situația epidemiologică (COVID-19), precum și Hotărârii Parlamentului cu privire la aprobarea modelului legitimației de judecător al Curții Supreme de Justiție și Hotărârii pentru aprobarea Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție pentru anii 2017-2020.
De asemenea, va fi examinat proiectul de Hotărâre cu privire la declararea anului 2022 – Anul recunoștinței veteranilor de război, participanți la acțiunile de lupă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.
Amintim că săptămâna trecută procurorul general interimar, Dumitru Robu, a cerut acordul Parlamentului pentru ridicarea imunității, reținerea și arestarea lui Ilan Șor. Robu a venit cu nouă cereri în care este vizat Ilan Șor. Solicitările au fost citite în plen de președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Nu este pentru prima dată când a fost cerută ridicarea imunității lui Ilan Șor. Acesta a mai fost lipsit de imunitate parlamentară și în fostul legislativ. Astfel în data de 15 august 2019, la propunerea procurorului general interimar, Dumitru Robu, Șor a rămas fără imunitate parlamentară. Cererea de ridicare a imunității a fost solicitată de organul de urmărire penală în cadrul unui nou dosar deschis la începutul lunii august de Procuratura Anticorupție în marele dosar de fraudare a sistemului bancar.