Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Uniunea Europeană reformează spațiul Schengen

Uniunea Europeană vrea să reformeze spațiul Schengen, ținând cont de lecțiile pandemiei și ale imigrației.
Sputnik
CHIȘINĂU, 15 dec- Sputnik. Comisia Europeană a venit cu propuneri de reformare a spațiului Schengen, ținând cont de experiența pandemiei de COVID-9 precum și de criza migrației la granițele statelor UE și Belarusului, comunică RIA Novosti.
Reforma Schengen a fost anunțată toamna trecută. După cum a remarcat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aceasta implică menținerea liberei circulații în spațiul Schengen, concomitent cu înăsprirea controlului de-a lungul perimetrului său.
„Modificările propuse vizează consolidarea coordonării în cadrul UE și vor oferi statelor instrumente mai bune pentru a face față complexității gestionării frontierelor externe comune ale UE, precum și a frontierelor interne în spațiul Schengen”, este menționat în comunicatul instituției.
În cazul unei crize a migrației, precum situația de la granița Belarusului cu Polonia, Lituania și Letonia, sunt propuse următoarele măsuri: reducerea numărului de puncte de control existente, consolidarea măsurilor de protecție a frontierei externe a UE și examinarea cererilor de azil ale refugiaților chiar în teritoriul de frontieră.
Totodată, Comisia Europeană le solicită membrilor UE să încheie sau să actualizeze acorduri bilaterale privind readmisia, pentru a stabili o cooperare mai eficientă între structurile de drept din zonele de frontieră. Potrivit CE, acest lucru va ajuta, de exemplu, la deportarea imigranților ilegali nu în afara Uniunii Europene, ci în țara europeană din care a sosit nemijlocit contravenientul.
Internațional
Croația a primit undă verde pentru Schengen
UE mai propune reglementarea procedurii de introducere a controalelor la frontierele interne, la care au recurs unele țări din cauza crizei migrației din 2015, a amenințărilor teroriste și a pandemiei.
Comisia Europeană propune ca astfel de măsuri să fie aprobate prin decizia Consiliului UE - dacă se vorbește despre o amenințare comună. În orice caz, restricțiile privind circulația în interiorul spațiului Schengen ar trebui impuse doar în ultimă instanță și pentru o perioadă limitată.
„Conform propunerilor noastre de astăzi, vom urmări ca restricțiile la frontieră să fie doar o ultimă soluție, impuse după o evaluare generală a situației și numai pentru perioada necesară”, a declarat comisarul european pentru Afaceri Interne, Ilva Johansson.
Săptămâna trecută, președintele francez Emmanuel Macron și-a anunțat intenția de a iniția reformarea spațiului Schengen în timpul președinției țării sale la Uniunea Europeană, în prima jumătate a anului 2022. Europa trebuie să-și apere mai bine frontierele externe, a spus el.
După cum a menționat anterior CE, obiectivul principal al reformelor viitoare este de a garanta siguranța rezidenților și oaspeților în spațiul Schengen. Aceasta implică între altele „consolidarea cooperării și a schimbului de informații între statele UE, în primul rând a serviciilor de poliție”. Comisia Europeană pledează pentru crearea unor sisteme de securitate interconectate, care vor avea sprijinul instituțiilor Uniunii Europene.
Politică
Macron vrea reformarea spațiului Schengen - detalii