BUCUREȘTI, 10 dec – Sputnik. Situația din lume devine tot mai multidimensională, iar scenariul evoluției nu este liniar, ci multifactorial, consideră ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.
Pe de o parte, observăm niște tendințe pozitive, legate de democratizarea vieței internaționale. Își consolidează pozițiile noi centre ale lumii, mai întâi de toate în regiunea Asia-Pacific, Africa și America Latină, a scris Lavrov în adresarea sa cititorilor almanahului Consiliului Rus pentru Afaceri Internaționale “Cei zece ani în lumea globală”.
În opinia lui, “aceste state care cunosc o dezvoltare dinamică nu copiază modelul occidental ultraliberal, își promovează propria politică independentă, bazată pe ideea suveranității și identității cultural-civilizaționale”.
În afară de aceasta, un rol tot mai important în politica mondial îl joacă astfel de uniuni multilaterale de tip nou precum G20, BRICS, Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, ASEAN.
“Putem susține cu toată convingerea că procesul formării unei ordini mondiale multipolare, mult mai justă, democratice are un caracter ireversibil”, consideră Lavrov.