Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

CEC a început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale noi

Comisia Electorală Centrală a început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale noi care vor avea loc în această duminică, 21 noiembrie.
Sputnik
CHIȘINĂU, 17 nov - Sputnik. CEC anunță că astăzi a început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale noi de duminică. Astfel, pentru cele 15 localități, vor fi tipărite 130 917 buletine de vot.
Pentru alegerea primarului municipiului Bălți, urmează să fie tipărite cele mai multe buletine, mai exact - 102 105, din care 51 988 în limba română și 50 117 în limba rusă.
„Acestea se vor tipări pe hârtie opacă (mată) de culoare violet și vor avea lungimea de 322 mm, iar lățimea de 140 mm”, se menționează într-un comunicat de presă al CEC.
Totodată, pentru alegerea primarilor în celelalte 14 localități urmează a fi tipărite, în total, 28 812 buletine de vot, din care 24 538 în limba română și 4 274 în limba rusă. Aceste buletine de vot se vor tipări pe hârtie opacă (mată) de culoare roz, vor avea lungimea de 165 de milimetri și lățimea de 140 de milimetri.
„Prețul unui buletin de vot este de 0,198 lei, iar valoarea totală a tirajului de buletine este de 25 921,57 lei. Totodată, noutatea acestui scrutin constă în includerea Stemei de Stat și a stemei Comisiei Electorale Centrale în partea de sus a buletinului de vot”, precizează CEC.
Amintim că duminică, 21 noiembrie, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar în 15 localități din țară. Scrutin va începe la ora 07:00 și se va desfășura până la ora 21:00. Alegerile locale noi se vor desfășura în municipiul Bălți; satul Opaci și comuna Ucrainca raionul Căușeni; comuna Hârtop, raionul Cimișlia; orașul Cupcini și satul Hlinaia, raionul Edineț; satul Călinești, comuna Ișcălău și satul Pârlița, raionul Fălești; comuna Camenca, raionul Glodeni; satul Bălceana, raionul Hâncești; comuna Cneazevca, raionul Leova; satele Palanca și Ștefănești, raionul Ștefan Vodă și comuna Negurenii Vechi, raionul Ungheni.
Societate
Persoanele cu simptome de COVID vor putea vota după ora 15:00 la alegerile locale
Precizăm că în municipiul Bălți au fost declanșate alegerile pe motiv că Renato Usatîi a renunțat la mandat. Usatîi a anunțat pe 12 iulie că pleacă din funcția de primar de Bălți, motivând că a luat o astfel de decizie în urma înregistrării unui scor scăzut la alegerile parlamentare în municipiu. Blocul său electoral „Renato Usatîi” a reușit să adune doar 4,10% din numărul total de voturi.