CHIȘINĂU, 14 nov - Sputnik. Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 17:50, în apropiere de orașul Fălești. Oamenii legii au fost alertați despre faptul că un bărbat a fost lovit de o mașină și zace la pământ fiind inconștient.
Ajunși la fața locului, ofițerii au stabilit că un tânăr de 27 de ani, aflându-se la volanul unei mașini, a lovit frontal un bărbat de 62 de ani, care traversa strada neregulamentar. În urma impactului, victima a fost transportată de urgență la spitalul din Fălești. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Fălești, bărbatul s-a ales cu o traumă cranio-cerebrală închisă și cu o contuzie cerebrală.
Șoferul automobilului implicat în accident a fost supus testului la alcoolemie care a arătat că acesta nu era în stare de ebrietate în momentul producerii accidentului. Omenii legii stabilesc toate circumstanțele celor întâmplate.