CHIȘINĂU, 9 nov - Sputnik. Loturile de fructe și legume destinate exportului în Federația Rusă vor fi supuse controlului fitosanitar de către inspectorii ANSA. Asta din cauza prezenței dăunătorului ploșnița marmorată asiatică, semnalată la peste o sută de specii de plante gazde, și care a fost stabilit ca obiect de carantină pentru un șir de state importatoare de produse de origine vegetală, inclusiv pentru Federația Rusă.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îi face atenți pe exportatorii în Uniunea Economică Eurasiatică la modul în care se răspândește acest dăunător.
„ANSA recomandă respectarea legislației internaționale privind măsurile de protecție împotriva introducerii a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și răspândirii lor în statele importatoare de către exportatori, atât prin verificarea vizuală efectuată cu o deosebită atenție la depozitarea produselor, în vederea pătrunderii ploșniței marmorate asiatice, cât și la formarea lotului destinat exportului”, precizează reprezentanții instituției.
În contextul depistării acestui dăunător și introducerii acestuia ca obiect de carantină, loturile de fructe și legume destinate exportului în Federația Rusă vor fi supuse controlului fitosanitar de către inspectorii ANSA conform cerințelor fitosanitare ale statelor-membre ale Comisiei Economice Eurasiatice.
De precizat, ploșnița marmorată asiatică a fost depistată atât la plante lemnoase, cât si cele erbacee.
Dăunează pomii fructiferi cum ar fi mărul, părul, alunul, piersicul, caisul, cireșul, prunul, piersicul, nectarinele, etc.. La fel, sunt afectați arbuștii fructiferi - mur, zmeur, etc., dar și legumele - tomate, ardei, fasole, porumb zaharat, etc.. Vița de vie este afectată de această ploșniță, precum și plantele ornamentale ca arțari, paulownia, hibiscus, trandafiri, liliac, tei, nuc, catalpa, frasin, stejar, salcâm, etc.
Când atacă fructele, pe acestea apar leziuni mici cu diametrul de trei milimetri, care pot deveni apoi necrotice, cu pete, caneluri și decolorări maronii. Pentru om, dăunătorul este inofensiv. Nu înțeapă și nu transmite agenți patogeni însă este deranjant în case, apartamente, depozite, șoproane, din cauza mirosului neplăcut pe care îl emană. Prezența lor în număr mare poate cauza alergii, în special la animalele domestice și mai ales când își declanșează apărarea chimică.