CHIȘINĂU, 3 nov – Sputnik. Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, acuză cetățenii care nu s-au vaccinat și nu vor să se vaccineze împotriva COVID-19. Aceasta spune că din cauza acestor oameni, cetățenii care s-au imunizat sunt obligați să ducă povara unor cheltuieli adăugătoare.
„Acești oameni, care aleg să se îmbolnăvească, impun niște cheltuieli enorme pe care toți ceilalți, care s-au vaccinat, care au un comportament înțelegător față de situația pandemică, duc cheltuielile pe spatele lor”, a declarat Nemerenco în cadrul unei emisiuni la postul național de radio.
Mai mult, ministrul spune că statul „cheltuie bani în van” pentru pacienții nevaccinați care ajung în stare gravă la terapie intensivă.
„În funcție de câte zile se află la terapie intensivă, pentru un pacient infectat cu COVID-19, statul cheltuie de la 20 până la 150 de mii de lei, doar pentru un caz. Noi cheltuim acești bani în van, deoarece cineva are tupeul și încăpățânarea să nu dorească să se vaccineze pentru că oricum face boala”, a mai spus Nemerenco.
Nemerenco a precizat că deși există cazuri de infectare după imunizare, oricum acestea sunt mai puține, iar oamenii fac forme ușoare de boală și nu necesită spitalizare și nici foarte multe cheltuieli. În context, Nemerenco îndeamnă oamenii care nu s-au vaccinat să „nu impună cheltuieli suplimentare sistemului de sănătate”.
„Am redirecționat sute de milioane pe care am fi putut să le utilizăm pentru procurarea medicamentelor, tehnologiilor sau echipamentelor necesare pentru îmbunătățirea infrastructurii spitalelor. Dar am cheltuit aceste milioane pentru a salva viețile oamenilor”, a mai spus ministrul.
Amintim că de la începutul pandemiei, peste 340 mii de moldoveni s-au infectat cu noul tip de coronavirus, dintre care 318 527 s-au vindecat, iar 7 770 de persoane au murit.
Conform datelor oficiale, de la începutul campaniei de vaccinare în Republica Moldova s-au imunizat cu schema completă peste 879 de mii de persoane.