Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Un avion s-a prăbușit în regiunea Irkutsk: Sunt victime

Un avion de transportare a mărfurilor An-12 s-a prăbușit în regiunea Irkutsk. Deocamdată au fost descoperite cinci cadavre ale care ar aparține persoanelor aflate la bord.
Sputnik
BUCUREȘTI, 4 nov – Sputnik. Un avion de transportare a mărfurilor An-12 s-a prăbușit în regiunea Irkuts, în timpul aterizării. La locul căderiiaeronavei au fost descoperite rămășițele a cinci persoane, informează RIA Novosti.
Avionul, care zbura din Iakutsk, a dispărut de pe ecranele radarelor la ora 14:50 (ora Moscovei), în timpul aterizării, la șapte kilometri de Irkutsk. Echipajul a anunțat că este nevoit să facă un al doilea cerc, după care s-a întrerupt orice legătură.
“La locul prăbușirii avionului au fost descoperite cadavrele a patru persoane și fragmentele corpului unei alte persoane”, a declarat un reprezentat al serviciilor de urgență.
Nava aeriană era exploatată de compania aeriană “Grodno”. Printre cauzele accidentului sunt examinate condițiile meteoroogice și deficțiunile tehnice.
Rosaviația a comunicat că An-12 revenirea în aeroportul său de bazare după ce a transportat produse alimentare în Ciukotka.
Economie
Milioane pentru cercetare și inovare în Moldova: De unde vin banii