Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cât vom plăti pentru gaz din luna următoare: Ce spune Vadim Ceban

Prețul unui metru cub de gaz pentru luna octombrie va rămâne neschimbat, dar începând cu noiembrie tariful se va majora. Cât ne va costa gazul.
Sputnik
CHIȘINĂU, 2 nov - Sputnik. Președintele Consiliului de Administrație al „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a declarat în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune că tarifele pentru gaz urmează să fie mai mari începând cu luna următoare.
Precizările vin în contextul în care Republica Moldova a semnat un contract de livrare a gazelor naturale cu Gazprom pe un termen de cinci ani.
Ceban a menționat că urmează să se discute cu ANRE noile tarife care vor fi stabilite pentru consumatori. Președintele Consiliului de Administrație al „Moldovagaz” a fost întrebat dacă noul tarif ar putea ajunge la zece lei pentru un metru cub de gaz, dar Ceban a evitat să dea un răspuns clar în acest sens, motivând că încă se fac calcule în privința noului preț, deoarece se iau la bază cotațiile de pe piață, volumele consumate și cursul valutar.
În același timp, Ceban a precizat că în vara acestui an „Moldovagaz” cerea o majorare de până la 6 lei și 50 de bani pentru un metru cub de caz, acum însă noul tarif ar putea fi mai mare, a spus el. Totuși, Ceban a evitat să spună o cifră exactă și a menționat că imediat ce se va discuta cu ANRE acest aspect, „Moldovagaz” va face public noul tarif la gaz pentru consumatori.

„Regula spune că Moldovagaz se adresează la ANRE, apoi se aprobă noile tarife. Suntem la faza de pregătire a documentelor necesare. În curând ne vom adresa la ANRE. (...) Sunt mai multe variante de calculare. (...) Vă închipuiți dacă mergeam pe formula de piață... Va fi evident neplăcut că tarifele cresc, dar trebuie să trecem peste asta. Sper ca Guvernul să vină cu subvenții. Este un șoc pentru toți, dar sperăm că această criză nu va fi prea mare și în curând ne vom restabili”, a precizat Ceban.

Vadim Ceban susține că nu poate divulga prețul la care a fost semnat contractul cu Gazprom și că, de fapt, atât „Gazprom”, cât și „Moldovagaz” au vrut ca acest tarif să fie unul secret, ca să nu să se facă speculații pe acest subiect. Președintele Consiliului de Administrație al „Moldovagaz” a menționat că noul tarif pe care îl vor achita consumatorii va depinde de mai mulți factori.
”Vom anunța lunar care este prețul. Dacă va fi necesar, noi vom cere de la „Gazprom” să divulgăm tarifele, acum nu este timpul”, a mai adăugat Ceban.
În cadrul emisiunii, Ceban a fost întrebat și despre modul în care s-au desfășurat negocierile cu Gazprom la Sankt Petersburg. El a menționat că aceste negocieri au fost complexe și dificile, dar s-au desfășurat într-o atmosferă prietenoasă.
„A fost o atmosferă destul de prietenoasă. Anume Gazpromul a dorit să ajungem la un consens și la un numitor comun și noi ne-am dorit acest lucru. (...) Prima dată când doi acționari s-au așezat la o masă și au discutat toate problemele „Moldovagaz”, a precizat Vadim Ceban.
În context, Vadim Ceban a menționat că nu poate spune cât a costat statul procurarea gazului din surse alternative, dar a precizat că tariful a fost unul de piață și mult mai mare decât cel negociat acum cu Gazprom.
Societate
Gata cu criza gazelor: Continuă să crească presiunea în conducte - Precizările lui Spînu
Președintele Consiliului de Administrație al „Moldovagaz” a declarat că țara noastră poate procura gaz de oriunde, inclusiv din țările vecine, dar a menționat că tariful va fi unul de piață, iar acest lucru nu este în avantajul consumatorilor.
„Pentru noi, țara care nu are resurse, trebuie să avem un contract pe termen lung care va prevedea formule de preț convenabile nouă”, a conchis Ceban.
Ceban a mai adăugat că starea de urgență în domeniul gazelor naturale este încă valabilă, deoarece membrii Comisiei pentru Situații excepționale trebuie să mai ia unele decizii în acest sens și să pună totul pe roate, apoi starea de urgență va putea fi scoasă.
Amintim că pe data de 29 octombrie, negocierile cu Gazprom s-au încheiat, iar în urma acestora contractul cu concernul rus a fost prelungit pentru o perioadă de cinci ani. Părțile au agreat formula de preț propusă de partea moldovenească. Vicepremierul Andrei Spînu a menționat însă că nu poate face publice detaliile despre formarea prețului, invocând secretul comercial.
Economie
Spînu: Avem aproximativ cinci luni pentru efectuarea auditului la „Moldovagaz”