Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Scandal în Parlament privind gazele: Voronin lui Spînu - „Nu ți-a deschis nici ușa Miller”

În Parlament a avut loc astăzi un schimb de replici acide între guvernare și opoziție. Ministrul Andrei Spînu a spus că opoziția e vinovată de criza energetică în care s-a pomenit țara. Comuniștii însă l-au acuzat de lipsă de pragmatism în negocierile cu Gazprom.
Sputnik
CHIȘINĂU, 14 oct - Sputnik. Fiind prezent în plenul Parlamentului pentru a prezenta un proiect de lege, Andrei Spînu a profitat de ocazie și i-a acuzat pe comuniști că și-au asumat, atunci când erau la Guvernare, datoria istorică a Moldovagaz, acumulată de locuitorii din stânga Nistrului. În context, Spînu a declarat că opoziția e vinovată de criza energetică în care s-a pomenit țara. S e întâmplă după ce ieri tot el a declarat stare de alertă în domeniul energetic, după ce săptămâni la rînd tot el a asigurat că situația e sub control, iar negocierile decurg în regim normal, iar
„Sunt prea tânăr ca să răspund pentru multe din lucruri pe care nu le-ați făcut la timpul vostru. Ați adus țara asta să fie șantajată energetic, să fie în situația care este acuma”, a spus ministrul Andrei Spînu.
Replica comuniștilor nu a întârziat să apară. Deputatul Oleg Reidman a menționat că în perioada în care se aflau la guvernare el și colegii săi nu au existat probleme cu prețul și livrarea gazelor.
„În toți acești ani noi nu am avut probleme cu gazul. Noi am avut gaz suficient. Cât privește datoria. Având în vedere reintegrarea teritorială, politică, am avut un sistem de gaze unic și cum am discutat înainte de acest protocol cu Gazprom este o diuscuție aparte. Pot să vă povestesc și să vă sugerez cum trebuie. În rezultat noi am avut gaz stabil, calculat prețul după o formulă clară. Nu am auzit niciun mesaj că Gazprom șantașlează Moldova. Voi nu ați reușit să discutați, să rezolvați, ați adormit, și acum căutați vinovați”, a spus Oleg Reidman.
A urmat și replica liderului comuniștilor Vladimir Voronin.
„El îi tânăr și-i fac „skidkă”, să nu mă apuc de el în serios. Resursele energetice întotdeauna au fost și vor fi elemente politice. Voi să fiți mai atenți când vă băgați în proiecte ca „Krimskaia Platforma” (Platforma Crimeii). De aceea matale nu ți-a deschis ușa nici Miller. Dați nasul în jos și apucați-vă de lucru”, a spus Voronin
Amintim că ieri, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a anunțat într-o conferinț de presă instituirea stării de alertă în sectorul energetic. Oficialul mai că nu a implorat Gazpromul să nu majoreze prețurile la gazele naturale în numele vechilor relații stabilite între Gazprom și Moldovagaz, adică între furnizorul rus de gaze naturale și consumatorii moldoveni, dat fiind că facturile le achită consumatorii oamenii, nu distribuitorul local de gaze.
Iată ce a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu:
"Prețul de piață (la gazele naturale - n.n.), care credem noi că nu este un preț corect, nu este un preț care poate fi acceptat de Republica Moldova, ținând cont că avem o relație de zeci de ani între Gazprom și MoldovaGaz, în care s-au stabilit niște formule, noi credem că aceste formule, dacă e cazul să sufere anumite modificări, însă ele nu pot face o tranziție care este acum și nimeni nu poate beneficia de o situație anomalică (anormală -n.n.) și să impună astfel de condiții".
Anterior ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a fost la Sankt Petersburg unde a purtat discuții cu reprezentanții Gazprom privind prelungirea contractului de livrare a gazelor Republicii Moldova. Luni acesta a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre rezultatele negocierilor.
Spînu a recunoscut că nu a fost primit în audiență de directorul general Gazprom, Alexei Miller. El s-a întâlnit doar cu Elena Burmistrova, vicepreședintele de management Gazprom și directorul general al Gazprom Export.
Oficialul și-a ieșit din fire atunci când presa a solicitat mai multe detalii privind eșecul întâlnirii cu Miller, el cerând ca jurnaliștii să nu insiste pe acest subiect și că el din capul locului știa că nu va fi primit de directorul general al Gazprom.
Editoriale
Guvernarea Sandu renunță la aroganța afișată față de ruși?
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale susține că a cerut la Sankt Petersburg să fie păstrat prețul vechi pentru gazele naturale livrate Republicii Moldova.
„Noi insistăm pe prelungirea contractului la formula veche. Pentru trimestrul 4 - 214 dolari mia metri cubi. În trimestrul unul din anul viitor vorbim de 280 de dolari per mia de metri cubi. Vom cere prelungirea contractului la condițiile anului trecut”, a spus Andrei Spînu.
Oficialul a spus că deocamdată nu există un răspuns din partea Rusiei, pentru că, afirmă el, condițiile contractului vor fi negociate pe parcursul întregii luni curente. În context, a fost formată o echipă de experți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ai Moldovagaz și Gazprom, care va începe să poarte discuții deja în această săptămână.
Spînu a mai spus că, în cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere cu Rusia, Guvernul mai are un plan de alternativă.
El a fost rugat de jurnaliști să precizeze care ar fi sursele alternative.
Moldova și Rusia
Vicepremier rus: Este suficient timp pentru semnarea contractului între Gazprom și Moldova
„Alternativa este România, Ucraina, țările apropiate. Suplimentar este Uniunea Europeană. Noi putem transporta gazele din toate sursele pe care le avem”, a spus Spînu. Asta deși Ucraina primește gaz în regim revers, iar România obține gaz tot din Federația Rusă.
Republica Moldova a solicitat prelungirea contractului cu Gazprom pentru încă un an.
Contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a expirat la 30 septembrie și a fost prelungit cu o lună. Conform prevederilor noi, Moldova achiziționează acum gaz la 790 dolari pe mie de metri cubi. „Moldovagaz” a importat gaz în baza contractului care a fost semnat în 2008 și care a fost prelungit ulterior.