CHIȘINĂU, 12 oct - Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și președintele Franței, Emmanuel Macron, au avut luni seară o convorbire telefonică. Despre aceasta a comunicat serviciul de presă al Kremlinului.
În cadrul conversației, părțile au discutat stagnarea „îngrijorătoare” în procesul de soluționare a conflictului intern ucrainean. Liderii celor trei țări au menționat importanța realizării acordurilor de la Minsk din 2015 ca bază fără alternativă a reglementării.
„Președintele Rusiei a dat o apreciere principială liniei promovate de autoritățile de la Kiev, care se eschivează cu încăpățânare de la îndeplinirea atât a obligațiilor care le revin în temeiul acordurilor de la Minsk, cât și a acordurilor la care s-au ajuns în cadrul summit-urilor anterioare în formatul ”normand”, inclusiv la Paris (9 decembrie 2019)”, este menționat în comunicatul serviciului de presă.
Având în vedere starea dificilă care se înregistrează în reglementarea conflictului din sud-estul Ucrainei, liderii celor trei țări au decis să dispună ca ministerele lor de externe să intensifice activitatea pe direcția ”formatului normand”.
"Miniștrii de externe vor activa în direcția organizării unei întâlniri în acest format la nivelul lor. De asemenea, s-a convenit să continue prin canalele corespunzătoare studierea premiselor pentru o posibilă organizare, dacă este cazul, a unui summit în ”formatul normand", este specificat în comunicat.
Este precizat de asemenea că în timpul convorbirii au fost abordate și alte probleme internaționale, cum ar fi lupta împotriva terorismului în țările africane.