CHIȘINĂU, 12 oct – Sputnik. Guvernul Republicii Moldova intenționează să se înțeleagă cu Uniunea Europeană în privința unor achiziții suplimentare de gaze prin România vecină, din cauza reducerii livrărilor din partea concernului rus „Gazprom”, scrie publicația britanică a Financial Times, citată de RIA Novosti.
Contractul de livrare a gazelor între ”Gazprom” și Chișinău a expirat la sfârșitul lunii septembrie. Pe 1 octombrie a devenit cunoscut faptul că acesta a fost prelungit cu o lună, în timp ce negocierile privind contractul pe termen lung continuă. Prețul combustibilului albastru pentru Moldova a ajuns la 790 de dolari pe mie de metri cubi, la prețul mediu anual de 200 de dolari. Luni, autoritățile de la Chișinău au anunțat despre posibilitatea de a cumpăra gaze din România și din alte state membre UE, precum și din Ucraina.
11 Octombrie 2021, 16:24
Potrivit FT, Moldova îi solicită Bruxellesului livrări de urgență de gaze și vrea, cu ajutorul UE, să schimbe regula de achiziționare a gazului românesc, însă Bucureștiul este preocupat de acoperirea propriilor sale necesități.
Moldova poate primi gaz din România (care cumpără de asemenea combustibil din Rusia) prin gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău
În prezent, Chișinăul cumpără gaz de la ”Gazprom” în baza contractului semnat în urmă cu 13 ani, în care prețurile sunt legate de costul petrolului.