După reținerea de ieri a procurorului general, Alexandr Stoianoglo, în Republica Moldova nu mai există stat și, cu atât mai mult stat de drept, a declarat, în studioul Sputnik Moldova, fostul procuror, juristul și avocatul Ion Dron, care este și președintele Partidul Politic „Pentru Oameni, Natură şi Animale”.
”După evenimentele de ieri, nu mai există stat. Există un teritoriu care se află sub controlul unor grupări, unor grupuri de interese, ele sunt la vedere pe alocuri. Dar despre stat și, mai ales, despre stat de drept nu putem vorbi", a declarat Ion Dron.
Guvernanții vor cere arestarea procurorului general
Dron susține că guvernanții vor cere arestarea procurorului general, deși argumentele lor sunt absurde.
"Eu cred că până la urmă ei vor merge și vor cere arestarea procurorului general pe niște capete de acuzare pe care acest ministru sinistru (ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco - n.n.) încercă să le invoce. De ce spun că ministru este sinistru? Pentru că să invoci că un fost deputat a semnat un proiect de lege și pentru asta să-l bagi sub învinuire la o distanță de 10 ani este, de fapt, din domeniul absurdului. El (ministrul Litvinenco - n.n.) uită să privească la prietena și colega lui de partid Maia Sandu: Maia Sandu a votat pentru furtul miliardului. Adică ea a fost membru al Guvernului care a ridicat mâna în acea ședință ca să fie alocate băncilor cunoscute de către un bancher renumit pe la noi - Șor. Maia Sandu a votat pentru miliard. Și atunci, dacă voi pledați în numele legii, ar trebui ca alături de Stoianoglo să stea și Maia Sandu", a declarat Ion Dron.
Ion Dron afirmă că dacă Stoianoglo este tras la răspundere penală pentru că a propus în Parlament adoptarea unui proiect de lege, atunci toți cei care au votat acest proiect tot trebuie trași la răspundere. Altfel vorbim de justiție selectivă.
"Constituția spune că un deputat nu poate fi condamnat pentru opinia lui exprimată în cadrul Parlamentului. De fapt, acest ministru-sinistru le transmite deputaților un mesaj că, de mâine mandatul, Dvs. nu mai este valabil or mandatul imperativ este nul. El (ministrul Litvinenco - n.n.) a dat indicații, de fapt, prin acest exemplu (a lui Stoianoglo - n.n.) pentru ce să voteze și pentru ce să nu voteze un deputat. Fiți atenți cum votați! Asta pe lângă faptul că am asistat la un atac raider asupra instituției care se numește Procuratura Generală", a spus Ion Dron în studioul Sputnik Moldova.