Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ministrul Justiției: Stoianoglo a trecut o linie roşie

Ministrul Justiției este nemulțumit de declarațiile făcute luni de procurorul general.
Sputnik
CHIȘINĂU, 4 oct – Sputnik. Stoianoglo a trecut o linie roşie, folosind funcţia pe care o deţine în interes propriu şi acesta este un caz de corupţie şi trafic de influenţă calificat. Afirmația îi aparține ministrului Justiției și a fost făcută publică pe pagina sa de Facebook, ca reacție la declarațiile procurorului general din această dimineață.
Politică
Ultima oră: Stoianoglo ar putea fi demis - ce a decis Curtea Constituțională
Potrivit lui Litvinenco, Stoianoglo a confirmat indirect că așa-numitul concurs pentru selectarea sa ca Procuror General a fost trucat.
„Despre faptul că el va fi ”alesul” se știa înainte de începerea acestuia. Este clar că a fost numire şi nu alegere şi că această numire a fost rezultatul unui târg politic cu Dodon...Stoianoglo a trecut o linie roşie, folosind funcţia pe care o deţine în interes propriu şi acesta este un caz de corupţie şi trafic de influenţă calificat. Or, încălcarea dreptului la viață privată se admite doar în interesul urmăririi penale și nicidecum în interesul personal al individului care încă mai deţine funcția de Procuror General”, a scris Sergiu Litvinenco.
Amintim, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a acuzat partidul de guvernare că ar fi lansat o campanie de discreditare la adresa lui. El a făcut referire și la Legea Procuraturii care a fost votată de deputați pentru a-l putea demite mai ușor.
Politică
Stoianoglo acuză guvernarea de discreditare: Sunt dezvăluite nume concrete
Potrivit lui Stoianoglo, ceea ce se întâmplă în jurul numelui său este „un scenariu pus la cale cu implicarea directă a unor grupări criminale, politicieni, printr-o rețea de ONG-uri și experți ”independenți”, dar și reprezentanți ai mass-media, la fel de ”independentă””.