CHIȘINĂU, 1 oct – Sputnik. Veniturile și cheltuielile bugetului de stat se majorează, iar deficitul bugetar se micșorează. Parlamentul a aprobat, astăzi, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii bugetului de stat pe anul 2021, în prima lectură. Astfel, veniturile bugetului de stat se majorează cu circa 3,7 miliarde de lei, adică 8,9%, cheltuielile – cu 1,2 miliarde de lei - 2,2%, respectiv, deficitul bugetar se micșorează cu 2,5 miliarde de lei - 16,8%.
Potrivit documentului, factorii de bază care au determinat modificările operate la bugetul de stat pentru anul 2021 sunt ajustarea indicatorilor bugetari reieșind din mersul executării bugetului de stat în primele opt luni ale anului. Majorările veniturilor se datorează, în principal, creșterii încasării taxelor, în special – a Taxei pe Valoare Adăugată.
„Creșterea veniturilor bugetare se datorează relansării activității economice după criza din anul trecut – evoluții pozitive s-au înregistrat în industrie, construcții, tranzacții imobiliare și comunicații. Totodată, s-au majorat exporturile”, a declarat ministrul finanțelor, Dumitru Budianschi, prezent la ședința Parlamentului.
Cele mai mari creșteri de cheltuieli se referă la Programul în sectorul drumurilor – 604,6 milioane de lei, Fondul Național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural – 435 milioane de lei, reabilitarea drumurilor locale – 204,1 milioane de lei, suplinirea fondurilor de urgență ale Guvernului – 495,2 milioane lei, ocrotirea sănătății – 141,6 milioane de lei, cheltuieli de personal – 414,9 milioane de lei.
Potrivit Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale, Legile bugetare anuale se examinează şi se adoptă în două lecturi. Procedurile de elaborare, prezentare şi adoptare a legilor privind modificarea bugetelor sunt similare celor pentru legile bugetare anuale.