„Este o problemă de continuitate și memorie instituțională. Se schimbă generatiile de politicieni. Numai în ultimii zece ani s-au schimbat foarte multe, au avut loc transformări politice foarte serioase. Mai nou, în ultimii doi ani, la fel s-au schimbat foarte multe lucruri. Acum avem o generație nouă de politicieni, care nu au experiența profesională într-un stat integru. Acum 12 ani aveam negociatori, atât la Chișinău, cât și la Tiraspol, care au avut o viață profesională comună. Unii au lucrat în aceleași instituții sau chiar în același birou. Profesional, se cunoșteau foarte bine între ei. Cunoșteau foarte bine problemele, înțelegeau care a fost ruptura și cum s-a produs. Acum avem o generație de politicieni care nu pot și nu vor să explice propriilor alegători de ce merită să investim resurse pentru reintegrarea țării”, a explicat Alexandru Flenchea.