CHIȘINĂU, 22 sept – Sputnik. Peste 165 de milioane Drepturi Speciale de Tragere, oferite de către Fondul Monetar Internațional vor fi utilizate de către Republica Moldova pentru finanțarea necesităților bugetului de stat. Un proiect în acest sens a fost aprobat în ședința de astăzi a Guvernului.
Banca Națională a Moldovei va transfera Ministerului Finanțelor mijloacele în formă de alocări de Drepturi Speciale de Tragere, inclusiv drepturile și obligațiile rezultate din acestea, în termenele și condițiile stabilite într-un acord ce urmează a fi încheiat între Ministerul Finanțelor și Banca Națională a Moldovei în cel mult cinci zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Cheltuielile aferente deservirii drepturilor speciale de tragere se vor efectua de la bugetul de stat.
Cele 165,3 de milioane Drepturi Speciale de Tragere sunt echivalentul a aproximativ 236 de milioane de dolari, alocate de FMI. Alocarea Drepturilor Speciale de Tragere1(DST) oferă active lichide țărilor membre, fără obligații de rambursare sau anulare. Astfel, țările membre nu trebuie să îndeplinească nicio condiționalitate pentru a primi cota lor din alocarea DST. Respectiv, fiecare stat membru poate utiliza alocarea DST conform necesităților interne, dar fiecare stat membru urmează să achite o dobândă trimestrială și un comision anual.
Potrivit notei informative a proiectului rata dobânzii DST este flotantă și la data de 20 septembrie 2021 a constituit 0,05%, iar rata comisionului anual este, de asemenea, flotantă și la momentul actual constituie circa o miime dintr-un procent.