CHIȘINĂU, 15 sept - Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovacia, Ivan Korčok, aflat în vizită la Chișinău. Oficialii au discutat despre prioritățile imediate ale guvernării de la Chișinău, despre reformele pornite în sectorul justiției și despre provocările cu care ne confruntăm pe plan național și regional.
"Am convenit că este nevoie să intensificăm relațiile politice, economice și culturale dintre țările noastre", a spus Maia Sandu.
Șefa statului a mulțumit Slovaciei pentru sprijinul consecvent oferit Republicii Moldova atât în plan politic, cât și prin intermediul asistenței pentru dezvoltare.
"Am menționat, totodată, importanța ajutorului de care am beneficiat prin intermediul SlovakAid pentru lupta împotriva COVID-19. În mod special, am apreciat susținerea financiară acordată spitalelor din Moldova pentru achiziționarea echipamentelor medicale", a declarat Maia Sandu.