Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Decis: Procurorul general va putea fi demis de șeful statului, la propunerea CSP

Au fost adoptate modificările la Legea Procuraturii cu votul a 56 de deputați.
Sputnik
CHIȘINĂU, 24 aug - Sputnik. În cadrul ședinței extraordinare de marți a Parlamentului, deputații au votat în lectura finală proiectul ce prevede modificările la Legea Procuraturii. Noua lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
La începutul ședinței, deputatul socialist Vasile Bolea a propus excluderea acestui proiect de lege de pe ordinea de zi, dar nu a fost întrunit numărul necesar de voturi. Totodată, Bolea a venit cu mai multe amendamente, dar multe dintre ele nu au fost susținute de majoritatea deputaților.
Astfel, în urma modificărilor adoptate, Consiliul Superior al Procurorilor va putea examina raportul comisiei de evaluare a performanțelor procurorului general. În rezultatul examinării, Consiliul Superior al Procurorilor va adopta o hotărâre cu privire la acordarea unuia din următoarele calificative: „excelent”, „bine” sau „nesatisfăcător”.
Societate
Fost director adjunct al CNA: Nu exclud că Stoianoglo ar putea fugi din țară
În cazul adoptării hotărârii privind acordarea calificativului „nesatisfăcător”, Consiliul Superior al Procurorilor va propune președintelui Republicii Moldova eliberarea din funcție a procurorului general. Conform proiectul de lege, evaluarea performanțelor procurorului general se va efectua de comisia specială, în baza unui Regulament. Această procedură nu va putea avea loc mai des decât o data în an.
Amintim că pe 13 august, deputații au votat în prima lectură proiectul de lege care prevede modificarea mecanismului de demitere a procurorului general. În data de 19 august, Cabinetul de Miniștri a dat aviz pozitiv proiectului.
Totodată, proiectul de lege mai prevede ca în cazul în care pe numele procurorului general a fost pornită o urmărire penală, atunci mandatul acestuia se suspendă pe perioada urmăririi penale. Le fel, președintele țării, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, numește un procuror general interimar pe perioada suspendării.
Politică
Stoianoglo propune anularea oricărui tip de imunitate
Precizăm că acest proiect de lege a trezit un adevărat război între guvernare și procurorul general. Joi, 19 august, Alexandr Stoianoglo a ieșit într-un briefing în care a declarat că nu o să-și dea demisia și a acuzat actuala guvernare de imixtiune în activitatea Procuraturii Generale, iar Maia Sandu a fost învinuită de încălcarea principiului separării puterilor în stat.
Totodată, în cadrul briefing-ului, procurorul general a dezvăluit câteva nume ale celor pe care Maia Sandu ar fi cerut, în cadrul ședinței Consiliului Superior de Securitate, să fie trași la răspundere penală.
Politică
Războiul dintre Sandu și Stoianoglo: Cum a comentat președintele acuzațiile procurorului
În context, Maia Sandu a venit cu o reacție la cele declarate de Stoianoglo. Șeful statului a scris pe pagina sa de Facebook că declarațiile făcute de procurorul general Alexandr Stoianoglo sunt false și iresponsabile.
Cu o reacție la declarațiile lui Stoianoglo a venit și ministrul Justiției Sergiu Litvinenco care a scris că cetățenii îl plătesc pe procuror pentru ca el să prindă hoții, nu pentru ca să facă politică.
Sâmbătă, 21 august, Procuratura Generală a anunțat că s-a adresat instituțiilor internaționale de drept pentru a analiza compatibilitatea modificărilor legislative propuse de Parlamentul Republicii Moldova, care se referă la procedurile de tragere la răspundere disciplinară și la evaluarea performanțelor procurorului general, precum și la modificarea componenței Consiliul Superior al Procurorilor, cu standardele europene în domeniu. Procuratura a scris că proiectul de lege a fost elaborat într-un regim de urgență nejustificat.