CHIȘINĂU, 19 aug – Sputnik. Specialiștii de la terapia intensivă din țara noastră sunt alertați de probabilitatea apariției unui nou val de COVID-19, în special tulpinii Delta. Despre asta a vorbit coordonatoarea campaniei de vaccinare anti-COVID-19, Ninel Revenco, în Studioul Sputnik Moldova.
”Specialiștii de la terapia intensivă, cu groază se gândesc la un nou val de internări a pacienților în stare gravă. Ei sunt deja psihic și emoțional obosiți de salvarea acestor pacienți, în condițiile în care acești au avut posibilitatea să se imunizeze, dar nu au făcut-o din varii motive și au ajuns la terapia intensivă”, a afirmat Ninel Revenco.
Totuși, coordonatoarea campaniei de vaccinare anti-COVID-19 a afirmat că sistemul medical din țara noastră este pregătit de probabilitatea apariției unui nou val de COVID-19.
”După un an de COVID-19, sistemul medical este pregătit ca și capacitate, ca și cunoștințe, ca și aplicabilitate de procedură, examinări, supraveghere, ceea ce nu a fost anul trecut”, a menționat Revenco.
Specialistul în sănătate a remarcat că partea pozitivă a lucrurilor este că, în acest an pandemic, angajații din sistemul medical cunosc bine protocoalele și schemele pentru tratament anti-COVID, dar și țara noastră dispune de echipamentele și medicamentele necesare pentru a salva viața pacienților.
Potrivit Ministerului Sănătății, de la începutul pandemiei peste 263 de mii de moldoveni s-au infectat cu noul tip de coronavirus, dintre care 254 452 s-au vindecat, iar 6 328 de persoane au murit fiind răpuse de virus.