În 16 august, talibanii s-au declarat învingători și au anunțat despre sfârșitul războiului care durează de 20 de ani. Totuși, acțiunile violente din țară demonstrează că Jihadul continuă.
Tulburările politico-militare din Afganistan creează noi amenințări de securitate pentru țările vecine din Asia Centrală. Statele membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) sunt pregătite să reacționeze adecvat la amenințările de securitate - posibilele valuri de refugiați, traficul de droguri, exportul de ideologie extremistă și provocări armate la frontieră.
Sâmbătă și duminică, talibanii au ocupat peste 15 centre administrative din Afganistan și controlează în prezent toate marile orașe, inclusiv capitala Kabul (ocupată în 15 august). Președintele republicii islamice, Ashraf Ghani, a părăsit țara cu avionul, la fel ca și singurul mareșal afgan, Abdul Rashid Dostum. Până sâmbătă seara, nu existau confirmări oficiale privind locul aflării celor doi. Trei țări din Asia Centrală - Uzbekistan, Tadjikistan și Kazahstan, au anunțat că avionul cu care a zburat fostul președinte al Afganistanului nu a aterizat pe teritoriile lor.
De altfel, victoria ”jihadului” în Afganistan ar putea inspira teroriștii din diferite țări, determinându-i să se activeze și să recurgă la tentative de preluare a puterii cu forța.
Armata guvernamentală și structurile de securitate IRA, care au costat 70 de miliarde de dolari, sunt practic distruse, împreună cu mitul despre cel mai performant sistem de pregătire militară sub egida NATO. De partea rebelilor au trecut și câțiva ofițeri de rang înalt din armata afgană, instruiți de americani.
Talibanii și-au arborat drapelul pe palatul prezidențial și sunt pregătiți să anunțe despre înființarea Emiratului Islamic al Afganistanului, dar probabilitatea să fie acceptat de comunitatea internațională este foarte mică.
Nucleul rezistenței anti-talibane rămâne doar provincia Panshir, populată de etnici tadjici.
Securitatea în Afganistan este la cel mai jos nivel. Pe de altă parte, războiul reprezintă esența acestei organizații teroriste. De altfel, talibanii au exact acest statut în Rusia și țările ONU, iar motive de optimism în această privință nu există.
Chiar dacă mișcarea Talibanilor* va lupta doar cu concurenții islamiști din Al-Qaida și din Statul Islamic Khorasan, asta oricum garantează acțiuni militare ani la rând.
O eventuală transformare (integrare) a insurgenților talibani în vederea penetrării structurilor statale ale emiratului islamic reprezintă un proces prea puțin studiat, cu multe necunoscute și posibile complicații. Afganezii de vârstă medie își amintesc bine perioada sumbră din 1996-2001, când talibanii au venit pentru prima dată la putere și au instaurat ”noua ordine”.
Panică în Kabul
Suntem martori la o înfrângere geopolitică zdrobitoare și la o umilire a Occidentului colectiv, a Pentagonului și a NATO. Kabulul își ia adio pentru totdeauna de la ”visul american” și democrația islamică și se transformă din nou într-un emirat de tip medieval. Între timp, la Bruxelles, se discută intens despre Afganistan, de parcă ar putea influența cumva situația de acolo.
SUA, Franța, Marea Britanie, Germania, Canada și multe alte țări occidentale își evacuează în grabă ambasadele din capitala Afganistanului. Pentagonul își consolidează forțele ”de salvare” pentru evacuarea diplomaților americani, misiune în care sunt implicați 6 000 de militari, de două ori mai mulți decât erau planificați inițial.
Elicopterele Armatei SUA efectuează zboruri pentru a transfera la aeroport personalul misiunii diplomatice din centrul Kabulului. Washingtonul a dispus ca în 72 de ore să fie evacuată complet ambasada, precum și partenerii săi afgani, care au dreptul la vize migraționale speciale.
Soarta celorlalți colaboratori este însă incertă și tristă. Iar asta îi vizează pe aproximativ 350 de mii de militari ai armatei guvernamentale (deocamdată, acestora li s-a permis să plece pe la casele lor).
Situația în Kabul și pe Aeroportul Hamid Karzai este catastrofală: mii de afgani nu pot zbura din țară, unde pe mulți îi așteaptă moartea în mâinile talibanilor, pentru cooperare cu americanii. Toate zborurile comerciale din Kabul au fost suspendate, periodic pe aeroport se aud focuri de armă, există jertfe printre civili.
Pe lângă reprezentanții Pentagonului, ordinea pe pista de decolare încearcă să o mențină și militari din Marea Britanie, Turcia și Azerbaidjan. Se creează impresia că, deocamdată, talibanii le permit fugarilor să zboare, însă prezența forțelor militare străine pe aeroportul din Kabul nu poate dura foarte mult.
Insurgenții au ocupat câteva baze militare mari ale armatei guvernamentale, cu tot cu arsenalul militar, și dispun de toate tipurile de armament, inclusiv de avioane și elicoptere de luptă. Trupele talibanilor numără, conform mai multor surse, între 75 de mii și 120 de mii de luptători.
Partenerii afgani ai SUA se simt trădați. Ziarul Washington Post notează că rapiditatea cu care talibanii au acaparat puterea sporește neîncrederea în garanțiile de securitate americane printre aliații lor din întreaga lume (contrastul îl face susținerea fermă pe care o acordă Rusia aliaților săi din Siria). Occidentul așteaptă înspăimântat un val de refugiați afgani.
OPSC întreprinde măsuri
În contextul crizei afgane, țările din Asia Centrală ar putea avea nevoie de instrumente militare, pentru a preveni eventualele pericole. Victoriile talibanilor pot provoca în perspectivă creșterea activităților teroriste în țările vecine, în special în Tadjikistan, unde există mulți susținători ai acestei mișcări.
În prezent, au loc pregătiri în cadrul forțelor colective ale OPSC, care, în timpul apropiat, vor desfășura aplicații în apropierea graniței dintre Tadjikistan și Afganistan. Secretarul general al OPSC, Stanislav Zasi, a făcut, pe 16 august, o declarație cu privire la Afganistan.
Iată principalele teze:
schimbarea puterii în țară influențează serios situația din Asia Centrală și din zona de securitate colectivă a OPSC;
Organizația urmărește atent evoluția situației la frontiera tadjico-afgană, iar prioritatea de bază este asigurarea securității țărilor membre ale OPSC;
structurile de forță tadjice dețin controlul total la frontieră și nu există, deocamdată, necesitatea implicării trupelor OPSC;
în cazul în care situația va degenera și vor exista amenințări la adresa Republicii Tadjikistan, vor fi întreprinse toate măsurile colective necesare;
au loc pregătiri pentru exerciții colective ale forțelor OPSC, care, în următoarele luni, se vor desfășura la frontiera tadjico-afgană;
situația cu privire la Afganistan va fi una dintre principalele subiecte de discuție la următoarea sesiune a Consiliului securității colective al OPSC, care va avea loc la mijlocul lunii septembrie în orașul Dușambe.
Pe fundalul înrăutățirii situației în Afganistan, și-au sporit vigilența și forțele militare ale Kazahstanului. Este vorba, în special, de trupele de operațiuni speciale, forțele aeriene de luptă și de transport militar, apărarea antiaeriană. Sunt monitorizate zi și noapte trupele și arsenalul militar.
Măsuri suplimentare de securitate iau și alte țări din regiune (din afara OPSC). Deloc întâmplător, Uzbekistanul a permis trecerea prin punctul de control a 84 de militari afgani, care fugeau de talibani, iar apoi a doborât un avion al forțelor aeriene afgane, care a pătruns în spațiul său aerian. Tașkentul este obligat să fie pregătit pentru orice posibile acțiuni din partea vecinilor săi agresivi. Apropo, de partea talibanilor au trecut câteva echipaje de elicoptere de luptă.
Comandantul trupelor Districtului Militar Central al Federației Ruse, Alexandr Lapin, verifică disponibilitatea poligonului pentru antrenament al ”Misiunii de pacificare 2021”, unde urmează să fie perfecționate măsurile antiteroriste în cadrul trupelor de coaliție ale statelor statelor membre ale Organizației de Cooperare din Shanghai.
Reprezentantul Mișcării ”Taliban”* a declarat că nu există nicio amenințare la adresa Ambasadei Rusiei din capitala afgană. Cu toate acestea, în opinia reprezentantului special al președintelui rus pentru Afganistan, Zamir Kabulov, Moscova nu se va grăbi să recunoască noul regim: ”În ceea ce privește recunoașterea, nu ne grăbim. Vom urmări comportamentul noului regim”.
Țările din Asia Centrală și Rusia vor fi nevoite să trăiască alături de un vecin problematic. Mișcarea ”Taliban”* colaborează activ cu alte organizații teroriste, ceea ce poate determina continuarea războiului afgan ”toți contra tuturor”.
* organizație teroristă interzisă în Federația Rusă.
Abonați-vă la canalul de Telegram al observatorului militar Aleksandr Hrolenko - https://t.me/AKhrolenko