CHIȘINĂU, 25 iul – Sputnik. Participanții la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl, dar și copiii acestora , beneficiază de bilete la sanatoriu. Anual, această categorie de persoane au dreptul de a fi asigurați anual, peste rând, cu bilete gratuite la instituţiile balneosanatoriale aflate pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi la sanatoriile amplasate pe teritoriul Ucrainei.
În Ucraina, biletele gratuite sunt acordatela instituțiile balneosanatoriale ,,Moldova” de la Truscaveţ, ,,Sănătatea”, ,,Serghei Lazo” şi ,,Zolotaia Niva”, de la Sergheevca.
În cazul în care nu este posibilă procurarea şi acordarea biletului de tratament gratuit conform profilului instituţiei balneosanatoriale recomandate sau în cazul în care există contraindicaţii medicale privind tratamentul balneosanatorial, conform concluziei medicale eliberate în baza înscrierilor din Fişa medicală a bolnavului de ambulatoriu, sau din Carnetul de dezvoltare a copilului , aceste persoane au dreptul la o compensaţie bănească în mărimea costului mediu al unui bilet, începând cu trimestrul II al anului curent.
Costul mediu al unui bilet pentru maturi în anul 2021 constituie 7 115 de lei. Pentru copiii cu vârsta de la 14 ani până la 18 ani - 6 572 de lei, iar pentru copiii cu vârsta de la 7 ani până la 14 ani - 5 437 de lei şi pentru copiii cu vârsta de la 4 ani până la 7 ani - 3 942 de lei.
Pentru a beneficia de bilete de tratament balneosanatorial persoanele trebuie să depunî cerere la Casa Teritorială de Asigurări Sociale, conform vizei de domiciliu, cu anexarea unui set de documente.