În cadrul emisiunii "ATITUDINI", fostul vicepreședinte al Parlamentului Alexandru Slusari a precizat că, în anul 2018, în urma efectuării unor calcule de către Platforma Demnitate și Adevăr s-a constatat că, pentru a majora toate pensiile până la minimul de existență, este nevoie de aproximativ trei miliarde de lei.
În contextul în care peste 400 de mii de pensionari primesc pensii mai mici de două mii de lei, majorarea pensiilor din fonduri externe până la data de 1 octombrie pare a fi un lucru imposibil, susține Slusari.
"Până la 1 octombrie este nevoie de trei miliarde de lei. Vor fi sau nu acești bani disponibili până atunci nu se știe. Depinde de viteza cu care se va mișca Guvernul care urmează a fi învestit. Cert este că din surse interne acest lucru este imposibil de realizat în două luni de zile", a precizat invitatul.
Mai mult, până la 1 octombrie va fi foarte greu de atras trei miliarde de lei din fondurile externe, a mai adăugat Slusari.
"Este un angajament bun al celor de la PAS de a ridica pensiile la peste două mii de lei. Însă personal sunt un pic sceptic că acest lucru se va întâmpla curând. Trebuie de muncit intens", a punctat el.
De menționat că anterior, într-un briefing de presă, președintele PAS Igor Grosu a reiterat angajamentul partidului de a ridica pensia minimă până la două mii de lei. El a precizat că banii vor fi alocați din finanțările externe.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.