CHIȘINĂU, 20 iul - Sputnik. Gheorghe Cavcaliuc a scris pe pagina sa de Facebook că nu se eschivează și că este în concediu cu familia sa, la fel ca și avocații lui. Președintele „PACE” susține că a cerut recuzarea procurorilor cu care el este în conflict de interese și care nu i-ar putea garanta un proces echitabil.
„Se vede cu ochiul liber că graba cu care se merge, abuzurile vădite umflând dosarul ,,zilionca’’, instrumentat la comandă, vor să distragă atenția de la problemele grave care sunt în organele procuraturii și să curățe imaginea foarte șifonată prin tărăgănarea multor altor cazuri răsunătoare care se mușamalizează, Furtul Miliardului, Landromatul Rusesc, filajul Judecătorilor și altele”, a scris Cavcaliuc.
Cavcaliuc a mai scris că dosarul în care este vizat este „supt din deget” și că în momentul în care s-a comis infracțiunea el nici nu era la fața locului. El a precizat că odată ce avocații săi vor reveni din concediu, el se va prezenta la Procuratură și își va demonstra nevinovăția.
„Dacă nu-mi voi găsi dreptatea în instituțiile naționale, mă voi adresa în instituțiile internaționale, unde e cea mai mare probabilitate că Republica Moldova va fi condamnată pentru un dosar politic instrumentat la comandă”, a mai scris președintele „PACE”.
Precizăm că dosarul ”verde de briliant”, în care patru membri ai partidului PACE sunt acuzați de „huliganism comis de două sau mai multe persoane”, a ajuns în instanță. Totodată, în dimineața de marți, președintele formațiunii, Gheorghe Cavcaliuc, a fost anunțat în căutare de Procuratura raionului Sângerei pentru eschivarea de a se prezenta la organul de urmărire penală.
Amintim că șeful PACE este acuzat de „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor” și, împreună cu ceilalți patru colegi de-ai săi, urmează să răspundă în fața legii.
Acțiunile au loc în contextul investigațiilor pe cazul incidentului din 6 aprilie curent, când mai mulți membri ai partidului PACE l-ar fi stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sângerei, ultimul având nevoie de spitalizare ca urmare a leziunilor primite.
Pentru aceste acțiuni, ei riscă amendă sau închisoare pe un termen maxim de până la cinci ani.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova