În contextul celebrării celor 20 de ani de la inițierea Festivalului CRONOGRAF, în intervalul 14-17 iulie curent, vor avea loc patru seri de film în câteva locuri din Capitală. Evenimentul este adresat publicului larg, cineaștilor, dar și tuturor celor care sunt interesați să descopere ultimele producții cinematografice autohtone.
Organizatorii festivalului propun o selecție de producții moldovenești lansate în premieră absolută, precum și alte filme interesante urmate de discuții cu autorii acestora.
"În aceste zile vom prezenta filme de ficțiune, documentare și comedii în premieră absolută. Festivalul va demara cu filmul "Alexandra". Pe 15 iulie vom prezenta trei scurt-metraje realizate de tinerii cineaști moldoveni. În data de 16 iulie, spectatorii se vor delecta cu premiera comediei "La Pensie", în regia lui Radu Zaporojan. Serile Cronograf se vor încheia cu lung-metrajul "Urma", în regia lui Doarian Boguță", a declarat într-un interviu pentru Sputnik Moldova regizoarea, scenarista, membrul Uniunii Cineaştilor din Republica Moldova, Leontina Vatamanu.
Potrivit interlocutoarei, în total, în cadrul Serilor de Cronograf vor fi proiectate 17 filme. Producțiie autohtone vor fi prezentate în aer liber, cu începere de la ora 21:00, în trei locații: strada pietonală "Eugen Doga", Parcul "La Izvor" și Parcul "Valea Morilor".
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova