Într-un interviu acordat pentru Sputnik Moldova, membrul CEC Andrei Volentir a remarcat faptul că instituția pe care o reprezintă se confruntă cu o criză de resurse financiare pentru a acoperi toate cheltuielile legate de desfășurarea scrutinului din vara acestui an.
"În cazul în care nu sunt acoperite furnizările de servicii cu mijloace financiare, probabil că CEC va cere soluționarea problemei pe cale judecătorească. Nu avem nici scrisori de garanție din partea autorităților pentru acoperirea ulterioară a cheltuielilor. Suntem într-un blocaj. Cert este că am mai avut probleme asemănătoare, poate nu de aceeași anvergură, dar asemenea cazuri au fost și în 2003, dar atunci Guvernul emitea garanții de stat că anumite contracte vor fi finanțate după alegeri. În prezent nu avem nici aceasta", a subliniat Andrei Volentir.
Membrul CEC a dat de înțeles că în aceste condiții se pune problema bunei desfășurări a alegerilor anticipate, iar în ziua scrutinului am putea avea parte de surprize.
"Armata de funcționari electorali care sunt antrenați în acest proces doresc să-și vadă remunerată munca. Nu exclud că unii funcționari să renunțe la prestarea acestei munci în ziua alegerilor, asta în cel mai bun caz", a mai adăugat Volentir.
De menționat că membrii CEC au anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că mai au nevoie de încă 22 de milioane de lei, pe lângă cele 70 de milioane de lei oferiţi până acum de Guvern, pentru a putea organiza alegerile parlamentare anticipate. Deocamdată, autoritățile nu au venit cu un răspuns.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova