Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova își propune să contribuie la crearea Centrului Universitar de Îngrijiri Paliative, în vederea asigurării persoanelor suferinde de boli cronice progresive sau incurabile cu servicii integrate, precum și pentru a oferi suport în instruirea cadrelor medicale la cele mai înalte standarde.
În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", medicul Olga Cara a precizat că principalul obiectiv este crearea, dezvoltarea și implementarea unui sistem unitar, fluent și durabil de prestare a serviciilor paliative în combinare cu formarea abilităților și a competențelor practice legate de îngrijirile paliative.
"Ne propunem formarea pacientului, a familiei și a profesioniștilor în domeniu prin iluminarea sanitară, educația nutrițională în funcție de cauza bolii, practicarea activității fizice corespunzătoare și aplicarea unor tehnici psihoterapeutice. Ne dorim să îmbunătățim calitatea vieții acestor pacienți", a precizat pentru Sputnik Moldova medicul Olga Cara.
De menționat că proiectul „Îngrijiri paliative sustenabile și reziliente la nivel național” este implementat de USMF „Nicolae Testemițanu” în perioada decembrie 2020-decembrie 2022, cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova