Creștinii ortodocși prăznuiesc pe 10 iunie Înălțarea Domnului la cer, sărbătoare ce marchează încheierea perioadei pascale și anticipează sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas.
În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", părintele Anatol Gârbu a relatat că în această zi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte și Apostolii și cei doi îngeri.
"Sărbătoarea marchează încheierea perioadei pascale şi anticipează Cincizecimea. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul a înălţat firea omenească în lumina şi slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toţi oamenii", a precizat părintele Anatol Gârbu.
În această zi creștinii se salută unul pe celălalt cu „Hristos S-a înălțat” și „Adevărat S-a înălțat”. Creștinii sunt îndemnați să meargă în această zi la Sfânta Biserică, iar rugăciunea să fie făcută cu inimă curată, cu stăruinţă şi cu smerenie.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova