În cadrul unei emisiuni realizată de postul public de televiziune din Republica Moldova, Maia Sandu a fost solicitată să comenteze cea mai recentă declarație privind problema transnistreană făcută de președintele rus Vladimir Putin. Amintim că în data de 18 mai, în Sala Aleksandr a Marelui Palat al Kremlinului, Vladimir Putin a acceptat scrisorile de acreditare a 23 de ambasadori nou-veniți la Moscova, inclusiv a ambasadorului Republicii Moldova în Rusia – Vladimir Golovatiuc.
În context, șeful statului rus a vorbit despre reglementarea transnistreană. ʺÎn abordările noastre de interacțiune cu Republica Moldova, pornim de la tradițiile de prietenie și de la valorile spirituale comune, care leagă popoarele noastre... Vom continua să contribuim la căutarea unei soluții juste la problema reglementării transnistrene, la încheierea unor acorduri privind statutul special al Transnistriei, garantat cu deosebită siguranță, cu respectarea suveranității și asigurarea integrității teritoriale a Moldovei", a spus Vladimir Putin (precizăm că traducerea nu este oficială, ci ne aparține).
Solicitată să comenteze această declarație, Maia Sandu a spus: "Rusia participă în formatul 5+2 alături de alte țări și atunci când vorbesc despre o soluție politică, această soluție trebuie elaborată, dar vorbim despre principiile soluționării conflictului și este foarte important să menționăm: în primul rând, soluția trebuie să fie pașnică, în al doilea rând, soluția trebuie să respecte integritatea teritorială a Republicii Moldova și, în al treilea rând, acest proces de reintegrare trebuie să rezulte într-un stat funcțional. Deci, statul Republica Moldova, soluția care se va găsi trebuie să ne asigure un stat funcțional, nu un stat paralizat, în care instituțiile statului nu pot să-și îndeplinească sarcinile. Acestea sunt principii importante în procesul de căutare a soluției", a declarat Maia Sandu.
Constatăm că în declarația din 18 mai, președintele rus Vladimir Putin a enumerat următoarele principii în baza cărora ar urma să fie soluționată problema transnistreană:
Acum să vedem care sunt principiile reglementării transnistrene enumerate de Sandu:
Trebuie să mai menționăm că cei doi au formulat aceste principii în mod lapidar, iar Maia Sandu, în general, a improvizat, fără a avea un text special elaborat. În felul acesta poate fi explicat faptul că nu există o coincidență de sută la sută. Spre exemplu, Maia Sandu a specificat faptul că soluția transnistreană trebuie să fie eminamente una pașnică, iar Vladimir Putin - nu. Dar asta nu înseamnă că președintele rus ar avea în vedere altă cale. Oficialii ruși au optat întotdeauna pentru soluționarea pe cale pașnică a problemei transnistrene, iată de ce, probabil, el sau consilierii lui au considerat superfluu să mai repete acest lucru, acesta fiind de la sine înțeles.
Pe de altă parte, ar fi naiv să credem că lipsa unor contradicții, cel puțin la prima vedere, între viziunea exprimată de Putin și cea exprimată de Sandu în chestiunea transnistreană ar însemna un consens total între Chișinău și Moscova. Dacă ar fi existat acest consens între Chișinău și Moscova, plus Tiraspolul, diferendul transnistrean ar fi fost soluționat demult.
Aceste contradicții au existat și există în continuare. Spre exemplu, Maia Sandu, adică Chișinăul, insistă că "procesul de reintegrare trebuie să rezulte într-un stat funcțional". Din câte îmi aduc aminte încă de la polemicele provocate între părți de "Memorandumul Kozak", simplist spus, Chișinăul nu acceptă să-i ofere Tiraspolului drept de veto în legislativul țării pentru a nu se ajunge la blocajul de care vorbește Maia Sandu, iar Tiraspolul solicită acest drept de veto pentru a nu admite aderarea la NATO a Republicii Moldova reintegrată, adică cu tot cu Transnistria.
Am pus în oglindă cele două declarații ale celor doi șefi de stat dat fiind că, după cum a anunțat Maia Sandu, tot joi, la aceeași televiziune publică, în toamnă, când Maia Sandu presupune că țara noastră va avea un guvern, ar urma să aibă loc un forum important în formatul 5+2 în problema transnistreană. Și Maia Sandu a făcut aceste declarații joi, după ce a avut o întrevedere oficială cu o delegație condusă de reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE din partea Suediei pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting.
"Am discutat cu reprezentanții formatului 3+2 despre principiile soluționării conflictului transnistrean, care trebuie să aibă loc pe cale pașnică, prin dialog, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Am reiterat necesitatea formulării unei viziuni de soluționare politică a conflictului. Această acțiune trebuie să se regăsească pe agenda unui guvern cu puteri depline, instalat după alegerile parlamentare anticipate din luna iulie", a scris Maia Sandu pe Facebook după întrevedere.
Este evident că Maia Sandu își dorește să întreprindă ceva, are un plan, cel mai probabil coordonat cu partenerii occidentali, în privința soluționării probleme transnistrene, despre care noi nu cunoaștem mare lucru deocamdată pentru că nu a fost făcut public. Lucrurile ar deveni mai clare dacă Maia Sandu ar preciza dacă intenționează să purceadă la soluționarea conflictului transnistrean în lumina Legii Nr. 173 din 22-07-2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stingă Nistrului (Transnistria) sau își dorește o altă abordare, asta însemnând amendarea sau abrogarea acestei legi.
În acest moment putem spune un singur lucru: șeful statului va încerca să pună în aplicare acest plan dacă partidul prezidențial PAS va obține un rezultat bun la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie și dacă după acestea va participa la formarea unei majorități parlamentare care va instala un guvern. Altfel spus - dacă șeful statului va avea asigurat controlul asupra Parlamentului și Guvernului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova