Republica Moldova și Federația Rusă sunt pe ultima sută de metri în ceea ce ține de semnarea unui acord bilateral cu privire la recunoașterea reciprocă a pensiilor – o veste așteptată de ani buni de către cetățenii moldoveni care au muncit legal în Federația Rusă și care ar putea primi pensia aici în Republica Moldova. Declarația a fost făcută în studioul Sputnik Moldova, de către Elena Ţîbîrnă, directorul general al Casei Naţionale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova.
"S-au făcut ultimele ajustări în baza aranjamentelor cu Federația Rusă. Așteptăm opinia colegilor de la Ministerul din Rusia și ulterior vom avea o întrevedere (...). Va fi un acord bazat pe principiul proporționalității, adică fiecare stat își stabilește cota de pensii în baza stagiului realizat din statul respectiv", a precizat Elena Ţîbîrnă.
Deocamdată, nu se cunoaște când vor intra în vigoare toate prevederile acordului, însă reprezentanta CNAS a subliniat că mizează pe faptul că procesul nu va dura mult timp întrucât mulți conaționali de-ai noștri activează în Federația Rusă, iar dreptul la pensie trebuie să le fie asigurat în cea mai apropiată perioadă posibilă.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova