Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Tablouri care îți taie respirația: Expoziție spectaculoasă de pictură

La Școala de Arte "Nicolae Moisei" din Telenești a fost vernisată o expoziție cu lucrările vestitei pictorițe Eleonora Romanescu, care ar fi împlinit pe 26 aprilie 95 de ani. Detalii am aflat de la directoarea instituției, Svetlana Caprian.
Sputnik
Tablouri care îți taie respirația: Expoziție spectaculoasă de pictură

Peste 20 de lucrări ale renumitei și îndrăgitei pictorițe Eleonora Romanescu pot fi admirate pe holurile Școlii de Arte din Telenești. Tablourile ei au devenit prețioase pentru întreaga societate, în pânzele ei fiind transpusă toată frumusețea plaiului nostru. Eleonora Romanescu a fost un maestru neîntrecut ai peisajului și coloritului național.

La Biblioteca Națională a fost inaugurată o expoziție inedită
"Suntem onorați să avem aceste colecții în incinta instituției noastre. Elevii redescoperă culorile, valorile și tradițiile moldovenilor. Picturile au un suflu artistic deosebit și merită să fie transmise din generație în generație", a declarat pentru Sputnik Svetlana Caprian.

Potrivit ei, lucrările din cadrul expoziției vor putea fi admirate până la sfârșitul lunii mai, iar pe rețelele de socializare va fi plasat și un filmuleț cu detalii din culisele evenimentului.

Eleonora Romanescu s-a născut pe 26 aprilie 1926. Pictorița s-a afirmat în mediul artistic național, dar și internațional prin tablourile sale ce exprimă fidelitate față de tradiție, valori și dragoste pentru neam. Pe parcursul activității sale, artista a fost înalt apreciată cu diverse premii de valoare, printre care: Insigna de onoare, Titlul de Artist Emerit al Republicii Moldova, Medalia "Veteran al muncii" pentru îndelungată activitate pedagogică, Premiul de Stat pentru ciclul "Meleag natal", Titlul de Artist al Poporului din Republica Moldova, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova și Ordinul Republicii. Eleonora Romanescu a decedat pe 5 noiembrie 2019.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova