Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Vaccinul „Sputnik V” a ajuns la Chișinău: Declarații pe Aeroport

Aeronava specială cu lotul umanitar ce conține 142 de mii de doze de vaccin anti-coronavirus oferită de Federația Rusă a ajuns pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Sputnik

Germania nu vede niciun obstacol în calea livrării în țară a vaccinului "Sputnik V"
CHIȘINĂU, 24 apr - Sputnik. Prima partidă din lotul de 182 de mii de doze de vaccin oferit sub formă de donație de Federația Rusă a ajuns La Chișinău. Cele 142 de mii de doze de vaccin "Sputnik V" au fost aduse cu o aeronavă specială a Ministerului Situaţilor Excepţionale al Federaţiei Ruse. Următoarele doze urmează să ajungă în cel mai scurt timp, au anunțat oficialii ruși care au ajuns în țara noastră la bordul avionului cu ajutorul umanitar. Deputatul Dumei de Stat, Victor Seliverstov a declarat că specialiștii au dovedit eficiența vaccinului „Sputnik V”. 

„Rezultatele demonstrează o eficiență de aproape 100% după vaccinarea împotriva coronavirusului cu acest vaccin. Republica Moldova este un stat parlamentar. În calitate de deputați ai Federației Ruse suntem bucuroși că am reușit să îndeplinim această misiune. În fața acestei pandemii suntem cu toții egali. Este foarte important ca acest ajutor oferit de Federația Rusă Republicii Moldova să ajungă la destinație, la medici, profesori, cetățeni”, a declarat deputatul rus. 

OMS spune când va fi autorizat vaccinul ”Sputnik V”
Cetățenii Republicii Moldova așteaptă acest vaccin de foarte mult timp, a precizat președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, prezentă la evenimentul de recepționare a vaccinului. 

„Sper să reușim să vaccinăm un număr cât mai mare de persoane. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale continuă discuțiile cu partea rusă pentru achiziționarea unui lot de vaccin „Sputnik V” din resursele bugetului de stat”, a precizat Zinaida Greceanîi. 

Speackerul Parlamentului spune că deși Federația Rusă are multe comenzi ce privește vaccinul „Sputnik V”, președintele Rusiei, Duma de Stat, au dat semnale pozitive la solicitarea Republicii Moldova privind achiziționarea. Potrivit președintelui Parlamentului, Aceste doze de vaccin vor fi distribuite de MSMPS, astfel încât să ajungă la persoanele care deja s-au înscris pentru vaccinare. 

„Sunt bucurs că cel mai eficient vaccin anti-COVID-19 din lume, după părerea mea, a ajuns în Republica Moldova. Este un ajutor umanitar. Nu achităm nici un leu. Nici pentru transport, nici pentru vaccin”, a declarat liderul PRSM, Igor Dodon, care s-a aflat în vizită de lucru la Moscova și a revenit în țară la bordul aeronavei cu vaccin. 

"Știu că cetățenii noștri vor, în principal, să fie vaccinați cu acest vaccin. Știu că toată lumea așteaptă acest vaccin ... Multe mulțumiri colegilor noștri, prieteni din Rusia. Un mare mulțumesc personal lui Vladimir Vladimirovici Putin. Acest vaccin a putut să ajungă în acest volum în Moldova doar datorită dispozițiilor date în mod personal de președintele Federației Ruse… Vladimir Vladimirovici, mulțumesc foarte mult în numele întregului popor moldovenesc. După cum se spune, prietenul adevărat la nevoie se cunoaște. Ați fost alături de noi acum un an, când aeronava rusească a aterizat aici, când au fost primele teste din China livrate. Astăzi, primele doze de vaccin rusesc au fost aduse în Moldova tot cu avionul dumneavoastră", a spus mai Dodon.

Dodon spune că o cantitate atât de mare de vaccin anti-COVID-19 a putu să fie distribuită în Republica Moldova doar cu implicarea directă a președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin. Liderul PSRM, mai spune că la jumătatea lunii mai vor începe discuțiile pentru achiziționarea a încă cel ăuțin un milion de doze de vaccin „Sputnik V”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova