CHIȘINĂU, 19 apr - Sputnik. Doi bărbați de 32 și 41 de ani, originari din raionul Cahul, au fost reținuți în flagrant în timp ce le vindeau droguri la doi militari ai Armatei Naționale.
Potrivit Poliției, suspecții cultivau plante de cânepă, apoi vindeau mugurii de canabis și a marijuana. Pe parcursul a două luni, au fost adunate probe pentru a li se înainta suspecților învinuiri pentru „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari”.
Oamenii legii au efectuat percheziții și au depistat la domiciliile celor doi suspecți peste două kilograme de marijuană, bani proveniți din realizarea drogurilor, cântare, precum și dispozitive destinate consumului de droguri.
Potrivit Poliției, drogurile erau vândute cu până la 200 de lei pentru un gram, iar în urma comercializării întregii cantități de droguri cei doi suspecți ar fi trebuit să obțină un venit de aproape 400 de mii de lei.
Ofițerul de presă al IGP Mariana Bețivu a declarat pentru Sputnik Moldova că cei doi militari care au fost prinși în timp ce procurau droguri sunt cercetați penal pentru păstrare de droguri, asupra lor fiind depistate câteva zeci de grame de substanțe narcotice. Totodată, ei sunt trimiși sub control judiciar și riscă amendă sau pedeapsă condiționată.
Dacă cei doi suspecți vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la 15 ani de pușcărie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova