Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Străinii vor putea obține mai ușor cetățenia rusă

În Rusia vor fi prevăzute trei statute de reședință pentru imigranți. Astfel de măsuri sunt prevăzute în noul proiect de lege “cu privire la condițiile de intrare (ieșire) ședere a cetățenilor străini și a apatrizilor”.
Sputnik

“Vor fi prevăzute trei statute pentru imigranți: aflare o perioadă scurtă (până la 90 de zile), aflare de lungă durată și aflare permanentă, în cadrul cărora cetățenii străini se vor putea afla legal pe teritoriul Federației Ruse”, a declarat serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Interne din Rusia, la solicitarea agenției Sputnik.

"Toate din cauza Donbasului": ce a organizat armata americană în Europa
În prezent, cetățenii străini au trei statute juridice în Rusia: aflare temporară, aflare temporară și aflare permanentă pe teritoriul Rusiei.

MAI a specificat că prin aflare de scurtă durată se presupune aflarea în Rusia în sumă până la 90 de zile, în decursul anului (astăzi sunt prevăzute 90 de zile în decurs a 180 de zile). Regimul de aflare de lungă durată reprezintă un regim migrațional unic pentru străini, care se află legal în Rusia peste 90 de zile.

“Termenul de aflare legală a cetățeanului străin va fi prelungit sau restrâns, în cazul în care s-au schimbat sau au dispărut condițiile în legătură cu care a fost autorizată aflarea în Rusia”, au adăugat reprezentanții ministerului.

Lavrov: "UE poate participa la construcția marelui Parteneriat Eurasiatic"
De asemenea, copii imigranților vor putea obține permisiunea pentru o aflare de lungă durată, dacă părinții acestora muncesc în Rusia.

Totodată, acum străinii vor putea obține cetățenia rusă doar după ce au obținut un permis de ședere. La rândul său, permisul de ședere este perfectat în cazul autorizării aflării temporare, obținută în cadrul cotelor. Odată cu intrarea în vigoare a legii, șederea permanentă va deveni un statut implicit al imigranților și va permite străinului să pretindă în viitor la cetățenia rusă.

Potrivit MAI din Rusia, în ianuarie-februarie 2021, la biroul pentru migrație erau înregistrați 1 milion 84 mii de cetățeni, un număr de două ori mai mic decât în perioada similară a anului trecut.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova