Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Video: La Chișinău a fost inaugurat un centru municipal de vaccinare - primii imunizați

În Capitală a fost inaugurat primul centru de vaccinare municipal și deja au fost imunizate câteva persoane împotriva COVID-19.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 apr - Sputnik. Centrul de vaccinare municipal din Chișinău a fost inaugurat joi, 1 aprilie. Aici vor fi imunizați toți cei care doresc să-și administreze vaccinul anti-COVID.

Spațiul destinat Centrului a fost oferit cu titlu gratuit de Academia de Studii Economice. Este vorba de peste 400 de metri pătrați în centrul Capitalei, într-o clădire nouă care aparține ASEM, iar intrarea este din stradă și pentru persoanele cu necesități speciale.

„Pentru această încăpere Primăria Chișinău nu va achita chirie, deoarece spațiul a fost oferit cu titlu gratuit din partea administrației ASEM. Menirea Centrului public de vaccinare împotriva Covid-19 este de a spori tempoul vaccinărilor în Capitală”, a declarat primarul Ion Ceban.

Centrul Municipal de Vaccinare va activa zilnic - de luni până vineri între orele 08:00-18:00, iar în zilele de odihnă între 08:00-15:00.

În cadrul Centrului sunt amenajate 7 posturi de vaccinare, iar fiecare post va reuși să imunizeze aproximativ 150 de persoane, astfel capacitatea zilnică de vaccinare poate ajunge până la 1000 persoane.

Primul Centru Municipal de Vaccinare va fi deschis în Chișinău
Personalul medical care se va ocupa de imunizare a fost detașat din instituțiile medicale municipale și a fost instruit suplimentar de specialiștii în domeniu din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenției Naționale de Sănătate Publică. În total la Centru vor activa, prin rotație, 10 medici, 10 asistente medicale, 4 operatori și personal pentru serviciul de curățenie. Pentru eficientizarea și ordonarea procesului de vaccinare, în scopul evitării aglomerațiilor, campania de vaccinare se va desfășura în baza unui sistem electronic de gestionare a fluxului de persoane în baza rândului electronic. Persoanele imunizate vor fi înregistrate în registrul electronic de evidență a vaccinărilor. 

Pentru cazurile de reacții adverse sau alte complicații a fost amenajată o sală specială care dispune de surse de oxigen, seturi anti-șoc și un aparat de respirație artificială. Conform protocolului, fiecare persoană imunizată va fi monitorizată de medicul-specialist în sala de așteptare post-vaccinare timp de 15-30 minute. Fiecărei persoane imunizate i se va elibera un certificat de vaccinare.

Menționăm că procesul de vaccinare în cadrul Centrului va fi efectuat conform Planului național de imunizare anti-COVID-19 și anume vaccinarea populației conform etapei II și III de imunizare, în corespundere cu disponibilitatea și distribuirea prioritară a vaccinurilor autorizate.

Vaccinarea împotriva COVID-19 este absolut gratuită și constituie, potrivit autorităților, cel mai important instrument pentru reducerea riscului de contaminare și a pericolului de a dezvolta o formă severă a bolii.

Costul total de dotare și operaționalizare a Centrului Municipal de vaccinare a constituit aproximativ 200 de mii de lei, bani alocați din bugetul municipal pentru 2021. 

Primele persoane deja au fost vaccinate. Este vorba de cadre didactice din municipiul care s-au înscris pe lista doritorilor de a se imuniza. 

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova