CHIȘINĂU, 27 mart – Sputnik. Deputatul Dinu Plîngău susține că în cadrul fracțiunii parlamentare a Platformei DA, s-a analizat și ideea să-și depună mandatele înainte de termen. Despre aceasta Plîngău a dezvăluit în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune.
Se pare că și deputații grupului parlamentar ”PRO MOLDOVA” împărtășesc această idee. Cel puțin asta a lăsat să se înțeleagă Vladimir Cebotari, în cadrul aceleiași emisiuni.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a invitat vineri la consultări fracțiunile și grupurile parlamentare pentru a discuta subiectul dizolvării Parlamentului. La discuții cu șeful satului au fost grupul parlamentar”PRO MOLDOVA”, Partidul Democrat din Moldova, Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr”, Partidul Acțiune și Solidaritate.
De precizat că după discuțiile cu Maia Sandu, liderul platformei ”PRO Moldova”, Adrian Candu, a declarat că în prezent nu sunt motive de dizolvare a Parlamentului. Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, a spus că PAS-ul şi Preşedenţia au făcut tot posibilul pentru ca ţara să rămână în haos, să nu avem guvern, să nu avem vaccin, să nu avem decizii şi soluţii pentru oameni. Președintele fracțiunii PPDA și vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a precizat că aceste consultări sunt „mimate pentru bifă”. În același timp, doar reprezentanții fracțiunii parlamentare PAS spun că sunt întrunite toate circumstanțele necesare pentru declanșarea alegerilor anticipate și dizolvarea Parlamentului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova