CHIȘINĂU, 26 mart – Sputnik. Deputatul PSRM Corneliu Furculiță a anunțat la începutul ședinței Parlamentului că socialiștii nu se vor prezenta la consultările lansate de președintele Maia Sandu, întrucât agenda parlamentară planificată pentru ziua de astăzi este prea încărcată. Furculiță a solicitat amânarea consultărilor pentru o altă zi.
Tot astăzi, în cadrul emisiunii sale săptămânale, liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că este puțin probabil ca fracțiunile parlamentare să meargă la consultările lansate de președintele țării, Maia Sandu, în vederea aflării opiniei deputaților cu privire la dizolvarea parlamentului, în condițiile în care are loc ședința Parlamentului, iar pe ordinea de zi sunt mai multe subiecte importante.
În același timp, Igor Dodon susține că indiferent dacă aceste consultări cu șeful statului vor fi astăzi sau în altă zi, PSRM va rămâne la aceeași poziție.
"Noi considerăm că nu sunt circumstanțe pentru dizolvarea Parlamentului. Există o majoritate parlamentară care este gata să voteze și să învestească un nou Guvern, care să facă față acestei crize. Conform hotărârilor precedente ale CC și recomandările Comisiei de la Veneția, nu poate fi dizolvat Parlamentul atât timp cât există majoritate parlamentară gata să învestească un nou Guvern", a precizat Dodon.
De precizat că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a invitat pentru astăzi fracțiunile și grupurile parlamentare pentru a discuta subiectul dizolvării Parlamentului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova