Deși situația cu privire la numărul de infectări crește vertiginos în Capitală, specialiștii din sănătate consideră că ar trebui să fie instituită o carantină, dar nu totală. De această părere este doctorul în medicină și șeful adjunct al Direcției Asistență Socială și Sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Boris Gîlcă.
"Acest lucru pentru Chișinău ar fi o catastrofă, fiindcă asta înseamnă că vor fi închise serviciile de asigurare a funcționalității urbane, va fi afectată reziliența urbană, vor fi afectate anumite infrastructuri critice. Chișinăul are nevoie de niște restricții, dar acestea trebuie să fie logice, controlate și ajustate", a declarat în studioul Sputnik Boris Gîlcă.
Specialistul consideră că restricțiile trebuie să vizeze cluburile de noapte, ringurile de dans, cinematografele și alte zone de agrement. Spre exemplu, în perioada caldă a anului cafenelele și restaurantele ar trebui să presteze servicii doar în spațiile deschise.
"În funcție de situația epidemiologică ar putea fi luată o decizie în acest sens. Practica internațională a demonstrat că aceste restricții ar diminua riscul de infectări", a precizat Gîlcă.
De la începutul pandemiei, în țară s-au înregistrat peste 215 034 de cazuri de infectare cu COVID-19. Peste 188 363 de persoane au fost tratate de coronavirus, iar mai mult de 4 550 au decedat.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova