În Statele Unite există o veche tradiție: președintele proaspăt ales, în curând – de obicei în decurs de o lună – după preluarea funcției, organizează prima sa conferință de presă. De exemplu, Barack Obama a comunicat cu jurnaliștii în a 20-a zi, iar Donald Trump – în a 27-a. Recordul negativ îl deține încă George Bush, care a ținut o pauza de 33 de zile.
În cazul lui Joe Biden – dacă graficul nu se va schimba spre dreapta – această cifră va fi de 64 de zile.
Bineînțeles, această stare a lucrurilor doar amplifică speculațiile cu privire la capacitatea de muncă ale stăpânului Biroului Oval și la facultățile sale cognitive. O astfel de supresiune minuțioasă a situațiilor în care de la Biden se cer răspunsuri detaliate la întrebările necoordonate și adesea incomode ale jurnaliștilor, întărește suspiciunea precum că el, pur și simplu, nu poate face față comunicării libere, care implică un grad ridicat de improvizație.
Mass-media rusă, în cea mai mare parte, nici măcar nu a menționat numele persoanei care a vorbit cu președintele american – și în zadar, pentru că este o persoană destul de cunoscută și chiar, se poate spune, importantă.
George Stephanopoulos este una dintre cele mai impozante și mai populare vedete ale jurnalismului politic american și mondial.
Pentru a înțelege nivelul său de notorietate, este suficient să menționăm că anume el a trebuit să modereze sesiunea cu participarea liderilor din Rusia, India și Japonia la Forumul Economic Estic în 2019. Este adevărat că în ultimul moment, Stephanopoulos nu a putut să zboare la Vladivostok.
Jurnalistul mai este cunoscut și pentru background-ul său politic specific și apropierea față de unul dintre cele mai influente clanuri politice din America – Clinton.
Stephanopoulos a fost director de comunicații în timpul campaniei prezidențiale a lui Bill Clinton în 1992, iar apoi a ocupat posturi semnificative în prima sa administrație. Și, deși în a doua jumătate a anilor ’90, el s-a reprofilat ca jurnalist, legăturile sale cu cea mai influentă familie politică au continuat.
La mijlocul anilor 2010, a izbucnit un scandal, când s-a descoperit că jurnalistul, timp de câțiva ani, a făcut donații caritabile mari (un total de 75 de mii de dolari) Fundației Clinton, fără a informa ABC News, care era angajatorul său. Gălăgia a fost potolită, postul TV calificând situația o "greșeală onestă", dar reputația lui Stephanopoulos, desigur, a suferit. Partidul Republican și-a exprimat neîncrederea față de acesta și a cerut să i se interzică moderarea dezbaterilor prezidențiale, în care s-a angajat în trecut – din cauza unei părtiniri evidente și a conflictului de interese.
Trebuie de remarcat faptul că apropierea de clanul Clinton nu înseamnă neapărat loialitate față de democrați în general sau față de liderul lor în particular. Partidul Democrat al SUA este dezbinat de conflicte interne – între o varietate de clanuri și grupuri, între "mlaștina Washington" tradițională și politicienii brusc consolidați ai celei mai radicale stângi.
Oricum ar fi, interviul l-a arătat pe președintele Statelor Unite ca o marionetă, condusă de un jurnalist. Conversația a întărit îndoielile cu privire la capacitatea lui Joe Biden de a judeca rațional și de a acționa adecvat în mod independent.
Hollywood-ul a ridicat în mod repetat subiectul inferiorității personalității prezidențiale în contextul omnipotenței statului profund american. Dar realitatea a depășit încă o dată fanteziile creative, și, pentru prima dată, în Casa Albă, se află o persoană de la care, prin cele mai simple manipulări, se pot obține reacțiile dorite, cum ar fi, de exemplu, "mmmm, da".
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova