CHIȘINĂU, 19 mart – Sputnik. Cel de-al cincilea președinte al Moldovei, liderul PSRM Igor Dodon, a menționat că se lucrează foarte intens pentru ca Republica să primească vaccinul rusesc ”Sputnik V” împotriva COVID-19. El a afirmat acest lucru în cadrul emisiunii sale de vineri.
Liderul PSRM și-a exprimat speranța că primul lot de vaccin rusesc va fi acordat sub formă de donație, iar achizițiile ulterioare vor avea loc din contul statului.
"Ce volume vor fi și când vor ajunge - se lucrează în acest sens. Nu am dreptul să dezvăluie detalii, dar știu câteva detalii. Sper că în curând colegii mei vor spune mai multe și vor exista deja câteva acțiuni concrete", susține liderul PSRM.
În opinia lui Igor Dodon, este necesar, cât mai curând posibil, ca Moldova să fie asigurată cu diverse vaccinuri împotriva coronavirusului și în cantități suficiente pentru imunizarea în masă. Potrivit lui Dodon, planul de achiziții a fost deja pregătit.
"De exemplu, eu aș face aș: să aduc 100 de mii de doze din fiecare vaccin - 100 de mii de ”Sputnik V”, 100 de mii de AstraZeneca, 100 de mii de Pfizer - acordăm 10 zile pentru a vedea care dintre acestea va fi cel mai solicitat și apoi alocăm bani pentru achiziționarea vaccinului", a precizat Dodon.
Pe 26 februarie, Agenția pentru Medicamente și Dispozitivelor Medicale din Moldova a confirmat că vaccinul rusesc împotriva coronavirusului ”Sputnik V” a fost autorizat oficial în țară.
Primele peste 20 de mii de doze de vaccin AstraZeneca împotriva COVID-19 au fost livrate în Moldova pe 27 februarie de către România. Iar pe 5 martie, au ajuns alte 14 400 de doze de vaccin COVID-19. Totodată, astăzi au ajuns în țară peste 24 de mii de doze de vaccinuri Pfizer, prin intermediul platformei Covax.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova