Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Putin: 2020, cel mai prost an pentru economia mondială

Declarația a fost făcută la ședința cu privire la măsurile de stimulare a activității investiționale, care a avut loc în regim de videoconferință.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 mart – Sputnik. Președintele Rusiei Vladimir Putin a calificat anul 2020 drept cel mai prost pentru economia mondială, de la mijlocul secolului trecut.

Putin: Rusia își va dezvolta industria cărbunelui

"Anul trecut sa dovedit a fi cel mai dificil pentru economia globală de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial ... Conform estimărilor, PIB-ul planetei în 2020 a scăzut cu 3,5%. Cauzele sunt obiective. Aceasta este în primul rând situația epidemică, introducerea restricțiilor forțate, ceea ce s-a reflectat negativ asupra dezvoltării afacerilor, asupra dinamicii economice în general, " a menționat liderul rus în cadrul unei ședințe cu privire la măsurile de stimulare a activității investiționale.

El a reamintit că ”o criză bruscă și de asemenea anvergură a necesitat acțiuni extraordinare din partea statelor”.
Vladimir Putin a menționat de asemenea că, în criza creată, Rusia a reușit, pentru prima dată în istoria modernă, să-și relaxeze politica macroeconomică. Potrivit lui, acest lucru vorbește despre o scădere a dependenței față de conjunctura globală.

Putin: 2020, cel mai prost an pentru economia mondială

 

După pandemie, omenirea se va confrunta cu sărăcie, foamete, mortalitate infantilă - ONU
Șeful statului a subliniat de asemene, că recesiunea a fost deja depășită - acest lucru poate fi observat din dinamica cererii interne și a reducerii ratei șomajului. Măsurile oportune luate în vederea sprijinirii mediului de afaceri și sectoarelor economiei au ajutat să se facă față crizei.

În ianuarie curent, ONU a publicat un raport cu privire la situația economică din lume, scrie RIA Novosti. Documentul menționează că declinul economiei mondiale a fost de aproximativ 4,3%. Acesta este cel mai prost indicator de la Marea Depresiune. Chiar și în 2009, în timpul recesiunii, producția globală a scăzut cu 1,7 la sută. În același timp, în țările dezvoltate, PIB-ul a scăzut cu 5,6 la sută. În Statele Unite, scăderea a fost de 3,5 la sută, în Rusia – de 3,1 la sută.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova