CHIȘINĂU, 10 mart – Sputnik. Membrii Comisiei parlamentare mediu și dezvoltare regională au avizat pozitiv raportul asupra proiectului de lege care prevede completarea Legii privind regimul stării de urgență, de asediu și de război.
”Proiectul presupune completarea Legii cu prevederi care reglementează competența Guvernului al cărui mandat a încetat în perioada stării de urgență”, a precizat serviciul se presă al Parlamentului.
Autorul proiectului de lege este deputatul Ruxanda Glavan.
În cazul în care documentul va fi adoptat de deputați, pe perioada stării de urgență, Guvernul al cărui mandat a încetat va putea încheia contracte și își va putea asuma angajamente a căror valoare este proporțională în raport cu cheltuielile necesare pentru gestionarea situației. Totodată, proiectul presupune să i se acorde acestui guvern dreptul de a încheia contracte și a-și asuma angajamente în vederea procurării echipamentului medical și de protecție, a vaccinurilor, precum și altor utilități pentru gestionarea situației.
Proiectul de lege urmează să fie examinat în ședința plenară a Parlamentului.
Pe 2 martie, în Republica Moldova a demarat campania de vaccinare împotriva noului coronavirus.
În cadrul campaniei de imunizare vor fi vaccinați mai întâi cei care lucrează nemijlocit în cadrul secțiilor de reanimare, anestezie și de terapie intensivă, precum și personalul din cadrul secțiilor cu profil COVID-19 din spitale.
În cadrul celei de-a doua etape vor fi imunizate persoanele care au depășit vârsta de 60 de ani, cele care au afecțiuni cronice, precum și angajații din cadrul structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, apărării și securității statului și lucrătorii din sistemului penitenciar.
Abia la cea de-a treia etapă va fi imunizată toată populația, adică toți cei care nu au fost vaccinați în primele două etape.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova