Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

În ciuda pandemiei, investitorii străini vin în Moldova: Ce îi atrage la noi în țară

Pe plan mondial investițiile au scăzut cu 43% din cauza pandemiei COVID-19. În țara noastră însă lucrurile stau diametral opus, susțin reprezentanții Agenției de Investiții. Cinci investitori străini au fost convinși să dezvolte afaceri în Republica Moldova în 2020.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 mart - Sputnik. Șeful Direcției Investiții și Protejarea Investițiilor din cadrul Agenția de Investiții Igor Ștefăneț a vorbit la emisiunea ”La Ordinea Zilei” de la Spunik Moldova că anul 2020 a fost unul de succes pentru Republica Moldova în ceea ce privește investițiile străine. 

Medic moldovean, aflat la Londra: Ce spune despre tulpina britanică de COVID
”Noi, ca agenție de investiție, am reușit să contribuim la cinci proiecte investiționale care au fost începute și realizate, chiar unele cu valoarea totală de 30 de milioane de euro din patru țări: Rusia - un investitor, Germania - trei investitori și încă unul din Marea Britanie. În mare parte sunt în Zona Economică Liberă: Ungheni, Bălți și Vulcănești. Avem și un investitor care își va începe activitatea în parcul industrial Edineț. Este important că ei vor crea în total între 1200-1600 de locuri de muncă”, a precizat Igor Ștefăneț.

El mai spune că investitorii ar fi gata să reinvestească banii în dezvoltarea altor afaceri tot în Republica Moldova, însă sigurul impediment este „lipsa forței de muncă”.  

Se întâmplă de astăzi: Ce trebuie să știe mediul  de afaceri
”Toți investitorii și-au început activitatea. Unii sunt la început, alții sunt la 75% din volumul pe care îl preconizase. Ei sunt foarte mulțumiți și am reușit să depășim așteptările lor. Domeniile în care activează sunt diferite. De exemplu, producerea materialelor izolatoare pentru construcții și industria grea. Avem un investitor din Germania care va produce generatoare electrice, mai avem un investitor specializat în automotive și alți doi în electronică, componente foarte complicate, produs cu valoare adăugată și persoanele implicate vor primi un salariu mare. Investitorul din Rusia va investi în materiale izolatoare pentru construcții și industrie. Am constatat că noi totuși avem probleme cu forța de muncă, însă peste tot se atestă astfel de situații”, zice șeful Direcției Investiții și Protejarea Investițiilor, Agenția de Investiții.

Igor Ștefăneț a anunțat că și alți investitori importanți ar putea veni în Republica Moldova. 

”Suntem în negocieri cu alți șapte investitori care nu și-au lansat activitatea, dar urmează să-i convingem, să-i aducem în Republica Moldova pentru a le facilita o vizită de studiu. Le facem agenda și îi ducem la parcurile industriale, în zonele economice libere, ca să alegem cea mai bună locație pentru ei”, a mai spus șeful Direcției Investiții și Protejarea Investițiilor din cadrul Agenției de Investiții.

Șeful Direcției Investiții și Protejarea Investițiilor din cadrul Agenției de Investiții mai spune că la capitolul climatului de afaceri Republica Moldova se clasează pe locul 13, poziție mai bună decât cele ocupate de România, Grecia, Ungaria sau Italia. 

Cu o rudă, un prieten sau cu partenerul de viață? Cu cine nu trebuie să faci afaceri
”Pandemia a resetat economia mondială și sunt multe corporații internaționale care își doresc optimizarea cheltuielilor, procesul de transportare și furnizare a mărfurilor din Asia în Europa a suferit mult, iar noi fiind un hub regional avem o amplasare bună, am devenit foarte atractivi și am avut foarte multe solicitări de la diferiți investitori. Și nu doar poziția geografică. Avem mai multe oportunități: cum ar fi Zonele Economice Libere, Parcurile IT în care avem 700 de companii înregistrate din 34 de țări, avem inițiative fiscale, reforme regulatorii care se referă la optimizarea documentelor pentru a deschide o afacere, reducerea actelor permisive de la 400 la 151, dintre care 131 sunt online, digitalizarea proceselor permite dezvoltarea de la distanță”, a conchis Igor Ștefăneț.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova