Părinții sunt nemulțumiți de decizia CNESP privind trecerea elevilor la învățământul de la distanță și vor cere în cadrul protestului să fie redeschise școlile.
Amintim că pe 26 februarie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis să înăsprească unele măsuri restrictive, în legătură cu creșterea numărului de cazuri de COVID-19. Una dintre decizii a fost transferarea elevilor și studenților la învățământul online în perioada 1 - 15 martie.
Astfel, din 1 martie, toate instituțiile de învățământ, primar, gimnazial, liceal, profesional și superior din Republica Moldova, au trecut din nou la învățământul în regim online, în conformitate cu decizia Comisiei.
Acest lucru i-a revoltat pe mii de părinți, care au decis să organizeze un protest la Chișinău. Marți însă Ministerul Educației a decis să prelungească vacanța de primăvară până pe 15 martie - dată până la care urma să fie în vigoare decizia privind desfășurarea învățământului online.
Ulterior însă elevii vor trebui să recupereze orele.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova