Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Europa a găsit vinovatul pentru problemele sale

Editorialistul RIA Novosti a încercat să deslușească care este mobilul Europei în intenția ei de a o găsi vinovată în toate anume pe Rusia.
Sputnik

Într-un discurs în cadrul audierilor comisiei speciale a Parlamentului European pentru intervenția străină în procesele democratice ale UE, șeful diplomației europene, Josep Borrell, a acuzat Rusia de campanie de dezinformare. Potrivit acestuia, respectiva campanie este îndreptată spre denigrarea democrației UE și slăbirea cooperării internaționale.

Vizita lui Borrell, misiune de cercetare eșuată

Borrell a scos în evidență pericolul deosebit al informațiilor false sau înșelătoare în condițiile pandemiei care se menține în continuare. "Am văzut că posturile TV pro-Kremlin răspândeau afirmații despre faptul că purtarea măștilor este inutilă sau susțineau vocile anti-lockdown", a declarat el. Acum, potrivit diplomatului, în prim-plan a ieșit vaccinarea diplomației de la Moscova, care, pe de o parte, încearcă să discrediteze preparatele occidentale și producătorii lor, iar pe de altă parte, susțin și promovează activ vaccinurile autohtone.

Va fi permisă intrarea în Europa "cu un vaccin incorect din punct de vedere politic"?>>>

Preocuparea oficialului este de înțeles. În timp ce în Rusia viața pentru majoritatea oamenilor a revenit la normal cu inconveniente minime, iar autoritățile anulează treptat restricțiile impuse din cauza pandemiei, în Europa se atestă un nou val de înăsprire a carantinei. În Finlanda a fost introdusă starea de urgență. În Republica Cehă, din cauza celei mai mari rate de îmbolnăvire din lume, locuitorilor le este interzis să părăsească zonele de reședință. În Italia, restricțiile au fost de asemenea înăsprite.

La rândul ei, populația Europei, epuizată de interdicțiile de aproape un an și statul acasă, acceptă din ce în ce mai greu argumentele autorităților conform cărora toate aceste măsuri sunt luate exclusiv pentru binele lor.  Protestele în masă au cuprins practic întregul continent.

Slovacia ignoră EMA și autorizează vaccinul rusesc ”Sputnik V”
Situația este într-atât de dificilă, încât organizarea Europei se prăbușește în fața ochilor noștri. Republica Cehă s-a adresat Rusiei cu rugămintea de furnizare a "Sputnik V" – și aceasta este poziția convenită de președintele și prim-ministrului țării. Slovacia a mers chiar mai departe și, în urma Ungariei, Serbiei și a altor țări, a înregistrat preparatul rusesc conform unei proceduri accelerate, fără a aștepta aprobarea autorității de reglementare europene. Pentru polonezi, care se confruntă de asemenea cu o situație foarte dificilă din cauza coronavirusului, adresarea către Rusia după ajutor este de neconceput, așa că au început negocierile cu privire la achiziționarea unui vaccin împotriva COVID-19 cu China.

Situația amintește din ce în ce mai mult de cea care a avut loc exact acum un an – când Uniunea Europeană și-a demonstrat neputința completă într-o situație de urgență și membrii săi au fost nevoiți să facă față singuri crizei acute care i-a cuprins.

OMS spune când se va încheia pandemia

Diferența constă în faptul că – și acest lucru este extrem de important – atunci a existat o situație de forță majoră la scară globală. În cursul acesteia, a devenit clar că Bruxelles-ul este, de fapt, incapabil să acționeze atunci când este necesar un răspuns prompt la circumstanțe de urgență. Acest lucru, evident, a fost o descoperire neplăcută pentru Europa, dar neputința UE în acea situație ar fi putut fi, dacă nu justificată, atunci cel puțin explicată prin surpriză extremă și, în același timp, prin natura globală a problemei apărute.

Care vaccin este mai eficient: Sputnik V sau AstraZeneca - expert moldovean>>>

Acum situația este semnificativ diferită.

Când efectul surprizei datorat izbucnirii pandemiei s-a diminuat, Uniunea Europeană s-a trezit din nou pe cal, deoarece punctele care fuseseră considerate întotdeauna punctele sale forte au devenit din nou solicitate: planificarea strategică, organizarea proceselor complexe, acumularea și distribuirea fondurilor. În toate acțiunile recente ale autorităților europene, începând cu adoptarea unui plan fără precedent de redresare economică, se putea citi, în mod transparent, o promisiune arogantă de a arăta lumii întregi un exemplu de abordare a acestor amenințări.

Au arătat.

Rezultatul – eșecuri în domeniile cheie de acțiune. Strategia lockdown-urilor adoptată de Europa s-a transformat într-un fiasco, iar eticheta "catastrofă" este din ce în ce mai potrivită pentru a descrie situația privind vaccinarea populației.

Fondul rus de Investiții Directe: dușmanii Rusiei se tem de "Sputnik V"

Totodată, tristețea imaginii actuale este deosebit de evidentă pe fundalul unei situații mult mai prospere în țările cărora Europa intenționa să le dea o lecție în combatere a pandemiei.

Iar la bază stau deciziile eronate luate de autoritățile europene. Acest lucru dăunează reputației Uniunii Europene mult mai mult decât confuzia și inacțiunea ei, exact acum un an.

Într-o astfel de situație, încercările de acțiuni independente ale statelor est-europene devin semnificative. Ele, desigur, sunt conștiente de propria lor inferioritate în cadrul UE, precum și de faptul că sunt sortite să primească ajutor în ceea ce privește problema coronavirusului pe principiul rezidual. Drept urmare, din ce în ce mai multe țări nu mai așteaptă cu răbdare să vină rândul lor și, în schimb, încep să manifeste o activitate nesancționată de Bruxelles.

Pe fundalul Brexitului, precum și al creșterii euro-scepticismului autorităților poloneze și maghiare, extinderea listei țărilor care nu sunt înclinate să privească spre Bruxelles – chiar dacă din cauza circumstanțelor de forță majoră – pare un semn neplăcut pentru Uniunea Europeană.

În urmă cu aproape șase ani, Europa și-a organizat cu entuziasm o criză migrațională pentru ea însăși, cu ale cărei consecințe se confruntă până astăzi. Lupta împotriva pandemiei a asigurat un alt eșec major al politicii europene. Se pare că există un număr prea mare de greșeli strategice cu consecințe grave într-o perioadă relativ scurtă.

Iar refuzul principial al Bruxelles-ului de a-și recunoaște propriile greșeli, punându-le pe seama intrigilor dușmanilor externi, care subminează democrația și solidaritatea europeană, garantează că aceste probleme nu vor fi ultimele.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova