Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Benzina, motorina și gazul lichefiat s-au scumpit substanțial - iată cât costă

Unele stații de alimentare cu carburanți au afișat miercuri, 24 februarie, prețuri mai mari la toate categoriile de produse.
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 feb – Sputnik. O nouă scumpire a carburanților la unele benzinării s-a produs în dimineața de miercuri, 24 februarie. Unele stații de alimentare cu combustibili au afișat prețuri mai mari cu 50-65 de bani pentru un litru de benzină, motorină sau gaz lichefiat.

Scumpirea carburanților: Reacția CC la învinuirile deputaților

Această scumpire a carburanților, a treia de la începutul lunii februarie, s-a produs la un interval de o săptămână după cea mai recentă ridicare a prețurilor la benzinării.

Un litru de benzină „Standard 95” costă acum 18,25-18,30 lei, un litru de benzină „Extra 99” - 19,45 lei, un litru de motorină „Standard” – 15,55-15,60 lei. Gazul lichefiat s-a scumpit de la aproximativ 10,35 lei până la aproape 11 lei.

Observatorii au remarcat că prețurile la carburanți au început să crească la mijlocul lunii decembrie 2020, creșterea fiind atunci de vreo 60 de bani pentru un litru de benzină, după care carburanții s-au mai scumpit cu aproximativ un leu în ianuarie 2021.

În cazul Republicii Moldova se observă că prețurile la benzinării urcă atunci când cresc prețurile la bursele internaționale, dar petroliștii nu coboară prețurile atunci când cotațiile scad. Acest fapt a fost constatat și de Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe, care a desfășurat audieri referitoare la piața carburanților la începutul lunii februarie.

Reamintim că, din martie 2019, companiile din domeniu sunt în drept să stabilească de sine stătător preţurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, dar condiția este să nu depăşească rata de rentabilitate anuală de 10%.

Expert: Piața produselor petroliere trebuie să fie subiect de anchetă

La începutul acestui an, Consiliul Concurenţei a admis că preţul carburanţilor va creşte din cauza tendințelor de pe piețele internaționale, dar și ca urmare a majorării cotei accizelor cu până la 9%, conform politicii bugetar-fiscale şi vamale pentru 2021.

Parlamentul ar putea examina săptămâna aceasta un proiect de lege care prevede revizuirea metodologiei de calculare a prețurilor la produsele petroliere. Despre aceasta a vorbit deputatul Alexandru Oleinic în cadrul unei emisiuni la Sputnik Moldova

Alexandru Oleinic a declarat că Parlamentul ar putea să revizuiască metodologia de calculare a prețurilor la produsele petroliere, pe care astăzi le dictează titularii de licență, adică importatorii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova