Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Important: Stagiul de cotizare în concediul de îngrijire a copilului

Perioada în care femeile se află în concediu de îngrijire a copilului se adaugă la stagiul de cotizare. Iată ce sumă se calculează pentru acest interval de timp.
Sputnik
Important: Stagiul de cotizare în concediul de îngrijire a copilului

Conform Legii privind sistemul public de pensii, în perioadele necontributive ale asiguratului asimilate stagiului de cotizare se regăsește și perioada de îngrijire a unui copil până la vârsta de 3 ani de către unul din părinţi sau de tutore în caz de deces al ambilor părinţi. Astfel, baza de calcul pentru această perioadă constituie salariu mediu pe țară, care este de 1000 de lei.

Start la reexaminarea pensiilor: Beneficiarii pot depune cererea online
”În această perioadă persoana nu este angajată în câmpul muncii, deci se include în stagiul de cotizare valoarea venitului de o mie de lei, acesta fiind actualizat la moment . Deci nu se înmulțesc cu alți coeficienți de valorizare și sunt luați în calcul la stabilirea pensiei”, a precizat în studioul Sputnik Moldova, șeful adjunct al Direcţiei Generale Pensii și Alocații de la Casa Națională de Asigurări Sociale, Olga Mihaeș.

De menționat este că stagiul de cotizare mai include și perioada de îndeplinire a serviciul militar urgent sau redus, serviciul contractual; perioada de primire a indemnizațiilor de șomaj; perioada de rezidențiat în învățământul postuniversitar obligatoriu și perioada de îngrijire a unui copil cu dizabilități severe până la vârsta de 18 ani. În conformitate cu noile prevederi, pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare în condiții deosebite de muncă, cel puțin 10 ani compleți, vârsta standard de pensionare se diminuează de la 5 până la 9 ani și 6 luni, în funcție de stagiu.

Precizăm că la sfârșitul anului 2020, Parlamentul a votat pentru reducerea vârstei de pensionare. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2022, vârsta de pensionare a femeilor va fi 57 de ani și de 62 de ani pentru bărbați. 

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova